Politicianul bihorean Vasile Blaga, fost secretar general al PDL, a fost achitat definitiv în procesul DNA în care era acuzat de trafic de influență în legătură cu finanțarea ilegală a PDL, în care era acuzat că a primit 700.000 de euro pentru partid.

Sentința, dată luni de Înalta Curte de Casație și Justiție, este definitivă, după ce, în luna noiembrie a anului trecut, DNA a atacat decizia ICCJ de achitare a lui Blaga. Atunci, era a doua sentință favorabilă primită de Blaga în acest dosar, după ce, în 30 octombrie 2017, și Tribunalul București a hotărât achitarea. 

Luni, arată HotNews.ro, ÎCCJ a respins, ca nefondate, apelurile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi apelantul intimat inculpat Blaga Vasile împotriva sentinţei penale nr. 594 din 15 noiembrie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală în acest dosar.

De asemenea, Blaga a fost obligat la plata sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

După cum BIHOREANUL a mai scris, Vasile Blaga a fost trimis în judecată pe 29 noiembrie 2016 de DNA Ploieşti, fiind acuzat că, în calitate de secretar general al PDL, a primit 700.000 de euro de la o societate comercială în schimbul exercitării influenţei, astfel încât respectiva firmă să obţină contracte cu două companii naţionale. 

"În perioada 2011 - 2012, în calitate de secretar general al unui partid aflat la guvernare, inculpatul Blaga Vasile a primit în patru rânduri, de la o societate comercială reprezentată de inculpatul Berdilă Horaţiu Bruno, suma totală de 700.000 euro, în schimbul exercitării influenţei prin intermediul inculpatului Ştefan Gheorghe (vicepreşedinte al aceluiaşi partid) asupra unei persoane care a deţinut consecutiv funcţii de conducere la două companii naţionale, astfel încât firma reprezentată de Berdilă Horaţiu Bruno să obţină contracte la cele două companii naţionale", afirmă procurorii.

Potrivit DNA, Blaga a primit 500.000 de euro prin intermediul fostului primar al municipiului Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan şi 200.000 de euro printr-un alt intermediar.

Procurorii arătau, în rechizitoriu, că banii ajunşi la PDL în urma înţelegerilor între Blaga, Gheorghe Ştefan şi omul de afaceri Horaţiu Bruno Berdilă erau scoşi din companii de stat, prin intermediul unor firme de tip "fantomă”.

Pentru că a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorii, iar judecătorii l-au confirmat, Gheorghe Ştefan a primit doar 3 ani de închisoare pentru intermedierea presupusei coruperi a lui Blaga.

Pe parcursul procesului Vasile Blaga a susținut că e nevinovat.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!