Membri ai Clubului Sportiv Xterra Sport Bihor, dar şi politicieni din oraşul de pe Crişul Repede vor alerga, vineri, în cadrul unui maraton de 24 de ore organizat în scop caritabil.

Potrivit unui comunicat al Clubului, scopul evenimentului, care se va desfăşura la Lotus Center, în zona Food Court, este să strângerea de donaţii pentru secţia de Oncologie Copii a Spitalului Municipal, pentru a cumpăra Infuzomate, aparate speciale pentru tratarea copiilor de la această secţie.

Maratonul se va desfăşura timp de 24 de ore, iar la el vor lua parte şi doi dintre membrii asociaţiei Xterra, Szokolszky Istvan şi Berecki Tibor, care vor alerga respectiv pedala timp de 24 de ore.

"Alţi membri sportivi ai asociaţiei şi nu numai au organizat câte o ştafetă de 24 de ore pe banda de alergare şi pe un aparat spinning. Pe aparatele libere (banda de alergare şi aparat spinning) va putea participa oricine se solidarizeaza cu scopul evenimentului şi donează o sumă de bani pentru acesta", mai arată comunicatul.

Între personalităţile care vor lua parte la maraton se numără dr. Rilti Ladislau, director medical la Spitalul Municipal, Florin Birta, preşedintele CSM Oradea, Pasztor Sandor, director tehnic la Administraţia Bazinală de Ape Crişuri, Bimbo Szuhai Tibor, administratorul Grădinii Zoologice, dar şi Cristian Tirla, administratorul Transolut ( sponsor principal), respectiv Kiss Tiberiu,administrator MA Interglob Exim - Lotus.

Cei care vor dori vor putea face donaţii în acelaşi scop, în urna specială amplasată la faţa locului, dar şi direct în contul CS XTERRA : ING BANK RO53INGB0000999902340276.