Liberalii au o slăbiciune pentru uniforme. După generalul Crăciun Leucea, care a pus bazele Poliţiei Locale, şi fostul şef al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Ioan Roşie, care l-a consiliat pe fostul primar Ilie Bolojan cu privire la sistemul de supraveghere video a oraşului, conducerea Primăriei a mai angajat un ofiţer ieşit la pensie în floarea vârstei.

Viceprimarul Arina Moş l-a adus în instituţie pe fostul comisar-şef Marius Huchiu, ca să o consilieze cu privire la procedurile Poliţiei Locale.

Atât doar că, în calitatea sa de fost coordonator al dispeceratului 112 pe vremea fostului şef al poliţiei bihorene, Liviu Popa, iar apoi şef de cabinet al actualului comandant Alin Haniş, noul său consilier este familiarizat mai mult cu sarcinile administrative decât cu cele poliţieneşti.

Fapt care confirmă zvonul auzit de Bihorel că, de fapt, principala misiune a consilierului în uniformă ar fi mai mult birocratică şi ar ţine de monitorizarea activităţii directorului Cristian Beltechi. Evident, în scopul îndepărtării acestuia din funcţie...