O tânără în vârstă de 28 de ani, ofiţer de poliţie, a fost găsită în noaptea de joi spre vineri împuşcată în cap într-un bloc din Braşov. Citând surse apropiate anchetei, presa centrală scrie că poliţista a lăsat un bilet de adio.

Ea lucra în cadrul Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, din IPJ Braşov, şi a trecut cea mai recentă testare psihologică în ianuarie 2021. Femeia se căsătorise în septembrie 2021, tot cu un poliţist. 

Site-ul newsbv.ro notează că poliţista a lăsat un bilet de adio, arătând că este nemulţumită atât de viaţa personală, cât şi de cea profesională. Ea şi-ar fi luat viaţa chiar de ziua ei de naştere.

Pe 7 decembrie, femeia ar fi avut un exerciţiu de trageri şi a păstrat arma acasă, cu tot cu muniţie, fără să-şi înştiinţeze şefii, fapt interzis de regulamente. Arma trebuie să rămână în rastel, la locul de muncă. Pistolul cu care s-ar fi împuşcat era un Carpaţi 7.65 mm, conform Observatornews.ro. 

Femeia a fost găsită în urma unui apel la 112, la faţa locului deplasându-se poliţiştii şi un echipaj SMURD. "O persoană de sex feminin în vârstă de 28 de ani a suferit leziuni incompatabile cu viaţa. Personalul medical nu a mai putut face nimic pentru a o salva. Aceasta a fost declarată decedată", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, maior Ciprian Sfreja.