În contextul avertizărilor meteo privind valul de căldură persisent, caniculă și disconfort termic, care afectează județul Bihor, polițiștii rutieri au transmis mai multe sfaturi pentru cetățeni.

Între altele, polițiștii le recomandă șoferilor ca, în zilele caniculare, să îşi planifice pe cât posibil deplasările cu autovehiculul în afara intervalului orar 10.00 - 18.00 şi să protejeze de razele soarelui copiii şi persoanele de vârsta a treia, care sunt pasageri.

Vezi mai jos sfaturile acestora!

- Totodată, este recomandabil ca posesorii de permis de conducere cu afecţiuni medicale (cardiovasculare, neurologice sau endocrine) să renunţe la conducerea autovehiculelor pe drumurile publice în intervalul orar menţionat.

- În cazul în care autovehiculul a staţionat la soare, înainte de plecarea la drum, porniţi instalaţia de climatizare pentru realizarea unui confort termic necesar conducerii în siguranţă a unui autovehicul.

- În cazul deplasărilor în intervalele de timp caniculare, se recomandă opririle dese, în vederea repausului şi hidratării conducătorului de autovehicul, iar pe cât posibil staţionarea autovehiculul să fie efectuată în zone umbrite.

- Înainte de plecarea la drum este necesară verificarea stării tehnice a autovehiculului şi, în special, a presiunii în pneuri, a gradului de uzură a acestora şi a racordurilor, precum şi verificarea instalaţiei de climatizare.

- Totodată, poliţiştii rutieri bihoreni recomandă conducătorilor auto să adapteze viteza autovehiculelor la condiţiile meteo-rutiere şi să păstreze o distanţă suficientă faţă de autovehiculul care circulă înainte, întrucât temperaturile mari înregistrate la nivelul părţii carosabile sunt factor determinant în scăderea aderenţei pneurilor şi implicit în creşterea spaţiului de frânare.

- Să manifeste atenție la faptul că reflexiile date de razele solare foarte puternice pot crea dificultăți conducătorilor auto în perceperea obstacolelor și anticiparea conduitei celorlalți participanți la trafic.

- Să circule cu atenţie, să dea dovadă de calm şi de respect în trafic, deoarece un comportament agresiv va spori major riscul de a fi implicat într-un eveniment rutier cu urmări nedorite!

Pietonilor li se recomandă:

- Să traverseze strada pe marcajul pietonal, prin dreptul indicatoarelor „Trecere pentru pietoni”, iar acolo unde sunt instalate semafoare, numai la culoarea verde a acestora;

- Să nu traverseze în fugă, evitând să-i determine pe șoferi să frâneze brusc pentru a le acorda prioritate;

- Să aștepte sosirea mijloacelor de transport în comun pe trotuar sau pe refugiile special amenajate;

- După coborârea din mijloacele de transport public să nu traverseze prin faţa sau prin spatele acestora.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!