Chiar dacă circulaţia vehiculelor trase de cai este interzisă pe raza municipiului Oradea, mulţi vizitii îşi mână caii pe străzile oraşului. Numai în săptămâna 20-27 iulie, agenţii Poliţiei Comunitare au identificat 18 căruţe trase de cai chiar pe arterele principale de circulaţie din Oradea.

"Unii au fost atenţionaţi, iar alţii au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi în valoare de 10.800 lei şi avertizaţi privind consecinţele la care se expun în viitor, în cazul nerespectării interdicţiei accesului vehiculelor cu tracţiune animală în municipiu", se precizează într-un comunicat trimis, vineri, de Primărie.

Conform Hotărârii de Consiliu Local 438 din 2003, circulaţia căruţelor cu cai pe raza oraşului este interzisă, excepţie făcând trăsurile de epocă. Amenda pentru această contravenţie este cuprinsă între 600 şi 1.000 de lei.

Cei care săvârşesc contravenţia pentru a treia oară vor rămâne fără căruţe, deoarece hotărârea prevede confiscarea vehiculelor. "Bunurile sechestrate pot fi revendicate în termen de 15 zile după ce proprietarul face dovada achitării sumei de 2.000 de lei, reprezentând taxa de confiscare", se arată în comunicatul municipalităţii.

Primăria îi îndeamnă pe orădeni să sesizeze Poliţia Comunitară când văd astfel de atelaje pe arterele de circulaţie ale oraşului. Ei pot suna la Dispeceratul Poliţiei Comunitare la numărul de telefon 0259.969 sau la telefonul verde 0800.800.518.