Poliţiştii de frontieră bihoreni au oprit la graniţă importul a 10,5 tone de deşeuri.
Potrivit unui comunicat, de duminică, al Poliţiei de Frontieră din România, agenții din cadrul punctului de trecere a frontierei Borş I, împreună cu lucrători ai Comisariatului Judeţean Bihor din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, „nu au permis intrarea în ţară a unui mijloc de transport încărcat cu 10.500 tone de deşeuri constând în anvelope uzate, pentru care şoferul nu a putut prezenta documente necesare importului, conform prevederilor legale în vigoare".
Deşeurile, încărcate într-un ansamblu format dintr-un cap tractor şi o semiremorcă, condus de un şofer român de 34 de ani, erau transportate de la o firmă din Germania către o societate comercială din România.
"Autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru acest mijloc de transport, deşeurile fiind returnate societăţii expeditoare", se menţionează în comunicat.