Poliţiştii de frontieră de la Punctul de Frontieră Borş au prins luni şase cetăţeni din Afganistan, care încercau să treacă graniţa ilegal în Ungaria, ascunzându-se într-un camion ce transporta seminţe de floarea-soarelui.

Între 21 şi 24 de ani

Potrivit unui comunicat transmis marţi de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, migranţii au fost prinşi în jurul orei 17, când agenţii Punctului Poliţiei de Frontieră Borş au oprit la control un ansamblu rutier, înmatriculat în Bulgaria şi condus de un cetăţean bulgar. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, seminţe de floarea soarelui pe ruta  România - Germania.

În urma verificărilor, în interiorul compartimentului de marfă au fost descoperiţi şase cetăţeni afgani, cu vârste cuprinse între 21 şi 24 de ani, toţi fiind solicitanţi de azil în România. Aceştia voiau să ajungă în statele din vestul Europei.

Alți migranți, prinși în Arad

În aceeaşi informare, ITPF Oradea, care are în subordine şi poliţiştii de frontieră din Arad, a transmis că tot luni, în jurul orei 8.30, agenţii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac, în cooperare cu Poliţia oraşului Nădlac, au prins, la aproximativ 250 de metri faţă de linia de frontieră cu Ungaria, patru cetăţeni din Tunisia, cu vârste cuprinse între 19 şi 21 de ani, care se îndreptau pe jos, spre teritoriul maghiar.

15 minute mai târziu, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac-Nagylak, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un bulgar, care conducea un ansamblu rutier înmatriculat în România şi transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, zahăr pentru o societate din Franţa.

În urma controlului, autorităţile au descoperit şase afgani ascunşi printre marfă, trei adulţi, cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani, şi trei minori, cu vârste între 6 luni şi 16 ani, solicitanţi de azil în România.

"Acţiuni similare s-au derulat și la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II-Csanadpalota, unde, în baza analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au efectuat controlul amănunţit asupra a două automarfare conduse de doi cetăţeni turci. Cei doi şoferi transportau covoare pe ruta Turcia - Ungaria, iar în interiorul compartimentelor de marfă au fost descoperiţi ascunşi zece cetăţeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 15 și 46 de ani,  solicitanţi de azil în România", se arată în comunicatul transmis de ITPF Oradea.

În toate cazurile, agenții de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.