În acest sfârşit de săptămână mai mulţi reprezentanţi ai unor instituţii s-au întrecut într-o interesantă competiţie a "sportului rege". Poliţia Locală Oradea în colaborare cu Sindicatul Naţional al Poliţiştilor locali "LEX" şi conducerea Liceului cu Program Sportiv "Bihorul" Oradea au organizat ediţia a II-a a turneu de fotbal pentru amatori dotat cu Cupa Poliţiei Locale.

Partidele s-au desfăşurat pe terenul sintetic al Bazei Sportive "Tineretului" şi au reunit un număr de 16 echipe exclusiv de amatori, împărţite în patru grupe a câte patru.

S-a jucat după sistemul "fiecare cu fiecare" în grupe, primele două echipe în clasamentul final al fiecărei grupe calificându-se în faza următoare a competiţiei unde au avut loc jocuri eliminatorii.

După desfăşurarea sferturilor de finală, în prima semifinală, Poliţia Locală Oradea a dispus cu scorul de 3-1 de Penitenciar.

În cea de-a doua semifinală, echipa Poliţiei Municipiului Oradea a câştigat, la rându-i, cu scorul de 3-0, în faţa formaţiei Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Bihor.

În finala mică aceştia din urmă aveau să se impună cu scorul de 3-2 în faţa angajaţilor de la Penitenciar.

Finala mare a opus echipele Poliţiei Locale Oradea şi Poliţiei Municipiului Oradea. La finalul unui joc extrem de disputat cei de la "municipiu" au câştigat cu sorul de 2-1.

Au fost acordate o serie de premii speciale, cel mai bun portar fiind desemnat Adrian Ienciu, golgheterul competiţiei, Ştef Alin, iar echipa fair-play a fost desemnată cea a presei sportive.

Imediat după finalul turneului toţi reprezentaţii echipelor au fost invitaţi să participe la Restaurantul Oregano, pentru masa festivă.

În echipa învingătorilor au jucat: Adrian Ienciu, Venter Dan, Ioan Cuciula, Liviu Ianţa, Constantin Domocoş, Ioan Bulzan, Alin Popa, Ovidiu Florea, Cristian Lincar.