De la începutul lunii aprilie, poliţiştii locali din cadrul Compartimentului Activitate Comercială, au distribuit notificări privind obligaţiile pe care le au societăţile comerciale şi întreprinderile individuale care vor să-şi amplaseze terase pe domeniul public.

Şapte baruri sau restaurante au fost sancţionate, ulterior, pentru că aveau terasă, dar nu plătiseră taxa de ocupare a domeniului public, deşi fuseseră somate în acest sens. Valoarea totală a amenzilor date de poliţiştii locali acestor unităţi este de 3.500 de lei.

Totodată, agenţii au verificat şi dacă barurile şi restauranturile şi-au vizat autorizaţia în acest an, aşa cum Codul fiscal le obligă. Din 54 de localuri verificate, 37 nu plătiseră taxa pentru avizarea anuală, aşa că au fost somate să depună documentaţia necesară la Primărie şi li s-a acordat un termen pentru intrarea în legalitate. Dacă nu se vor conforma, administratorii vor fi amendaţi cu sume între 1.000 şi 2.000 de lei.

Totodată, orădenii trebuie să ştie că pot sesiza Poliţia Locală privind orice nereguli la numărul de telefon al dispeceratului 0259.969, 0733.055.420, prin telefonul verde gratuit 0800.800.518 sau prin e-mail la politia.locala @oradea.ro.