Reprezentanţii Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) cer demisia bihoreanului Liviu Popa de la şefia Inspectoratului General al Poliţiei Române, susţinând, într-un comunicat de presă, că acesta a manifestat un "comportament necorespunzător în serviciu şi societate, fapt care a adus atingere onoarei şi probităţii profesionale a poliţistului şi prestigiului instituţiei", atitudine sancţionată de Legea 360/2002, precum şi de Ordinul MAI 400.

Reacţia sindicaliştilor survine după ce şeful Poliţiei a declarat, vineri, la Cluj, că ar vrea să fie făcute disponibilizări în Poliţia Română pentru că "sunt suficienţi poliţişti beţivi şi nenorociţi" şi ar trebui să plece cei care fac Poliţia de ruşine.

Sindicaliştii reclamă "exprimarea suburbană" şi susţin că, prin aceste declaraţii, Liviu Popa s-a aliniat comportamentului recent avut de fostul şef al IPJ Neamţ Aurelian Şoric şi de fostul secretar de stat Dan Valentin Fătuloiu, "cadre superioare ale ierarhiei care au fost îndepărtate tocmai pentru declaraţii denigratoare de acelaşi fel". "Majoritatea poliţiştilor, personal onest şi dedicat profesiei, nu mai aşteaptă acum explicaţii de la Liviu Popa, cunoscând recentele sale manifestări cu prilejul prezenţei sale în mai multe inspectoratae judeţene de poliţie, cu ocazia bilanţurilor anuale. Poliţiştii îşi manifestă, direct, îndoiala pentru calităţile sale manageriale, iar pentru repetatele expresii şi atitudini suburbane, SNPPC solicită, în numele membrilor săi, demisia lui Liviu Popa, şeful IGPR", scriu reprezentanţii SNPPC în comunicat.

Sindicaliştii cer şi o poziţie oficială a ministrului Administraţiei şi Interne faţă de fondul şi forma declaraţiei publice a şefului Poliţiei Române şi cer sancţionarea lui Popa. "În mod concret, ultimul termen rezonabil pentru sancţionarea şefului IGPR ar trebui să fie miercuri, 2 februarie 2011, dată la care se va desfăşura bilanţul IGPR", au precizat reprezentanţii SNPPC.

Pe de altă parte, liderul Sindicatului "Pro Lex", Vasile Lincu, a spus, referitor la declaraţiile fostului conducător al Poliţiei Bihor, că ar trebui disponibilizaţi din Poliţie cei angajaţi pe bază de relaţii, pentru că mulţi nu au legătură cu munca de poliţie, însă şefii MAI şi IGPR nu au curajul să facă ordine în acest sens.

Citeşte pe această temă şi articolul: Liviu Popa: Sunt suficienţi poliţişti beţivi şi nenorociţi în Poliţia Română