Magistraţii Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti au stabilit marţi, după o şedinţă fulger, Eugen Stan, agentul de poliţie acuzat că a agresat sexual mai mulţi copii, cea mai recentă faptă fiind comisă chiar la sfârşitul săptămânii trecute, reprezintă un pericol social şi au decis arestarea lui pentru 30 de zile.

Anchetatorii anunţă însă că acest caz este doar unul dintr-o listă de anchete penale rămase cu autor necunoscut care ar avea legătură cu poliţistul de la Brigada Rutieră, după cum scrie site-ul stirileprotv.ro.

Stan a fost arestat pentru agresiune sexuală asupra a trei minori, însă modul în care a acţionat este similar cu cel puțin 15 cazuri de asemenea abuzuri. Cel mai recent este cel petrecut pe 5 ianuarie, când în liftul unui bloc din Drumul Taberei, a agresat sexual doi copii mici, fraţi. Celălalt caz s-a petrecut în 2012 şi atunci anchetatorii au găsit urme ADN şi imagini. La vremea, respectivă, cazul a fost intens mediatizat, dar, în mod surprinzător, însă, niciun poliţist nu l-a recunoscut pe colegul lor de la rutieră, astfel încât cazul a rămas cu autor necunoscut până acum.

De altfel, el a fost dus din nou, miercuri, la audieri, în cazul unor cazuri mai vechi de agresiuni sexuale împotriva minorilor și nu numai.

Înfiorător este că suspectul ar fi putut face zeci de victime, în timp ce poliţia a adunat plângeri şi nu a reuşit să îl găsească pe făptaş. Anchetatorii spun că Eugen Stan locuia în Măgurele, judeţul Ilfov, iar de aici parcurgea, până la serviciu, la Brigada Rutieră de Poliţie, jumătate din Bucureşti. Mereu trecea pe străzile din sectoarele 5 şi 6 şi tot aici au fost înregistrate şi cazurile de agresiuni asupra copiiilor.

Victimele erau alese aleator, dacă nu erau însoţite de un adult şi intrau în scara unui bloc singure.

În 2016, o agentă de la brigada rutieră a fost şi ea implicată într-un incident cu Eugen Stan, poliţistul acuzat acum de agresiune sexuală. Femeia a povestit colegilor că bărbatul ar fi încercat să o pipăie de câteva ori în momentul în care se aflau pe teren, în misiune. Ea le-ar fi spus superilorilor de incident şi despre comportamentul inadecvat al colegului ei, însă aceştia nu ar fi luat nicio măsură, spun surse din brigada rutieră.

În perioada 2012- 2017 au fost efectuate expertize genetice cu privire la cel puțin 15 persoane ale căror semnalmente sau profil personal corespundeau cu cele ale autorului faptei (profilul genetic al autorului fiind stabilit în urma expertizării unor probe biologice ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului cu ocazia comiterii faptei).

Mai mult, anchetatorii au verificat în baze de date peste 300 de persoane al căror profil seamănă cu al agresorului, au verificat 70 de informări venite de la public şi au analizat 150 de alte dosare cu infracţiuni sexuale. Fără succes însă.

Un alt treilea caz este acum în lucru la Parchetul Bucureşti. O fetiţă a fost agresata în 2009 de un individ.

Bărbatul ar fi urmărit-o, iar când s-a văzut singur cu ea în scara blocului ar fi făcut gesturi obsece în timp ce fata aştepta ascensorul. Mai mult, spun anchetatorii, ar fi obligat-o pe copila să privească tot ce face, mai scrie site-ul stirileprotv.ro.

În acest caz sunt doar probe ADN, iar anchetatorii trebuie să strângă mai multe dovezi pentru că ei au bănuiala că Eugen Stan este atacatorul acestei copile.

Acum, după tot ce au aflat despre individ, anchetatorii verifică şi alte 20 de dosare cu autor necunoscut, în care Stan ar putea să fie suspectul principal. Anchetă în acest dosar a fost preluată de Parchetul General.