Poloiştii de la Crişul Oradea au fost învinşi în cele două jocuri pe care l-au disputat vineri şi sâmbătă în Bazinul Olimpic "Ioan Alexandrescu", în faţa Stelei, în ultima etapă din sezonul regulat al Superligii Naţionale.

Vineri, în prima confruntare, bucureştenii s-au impus cu 12-6. După primele 8 minute de joc, bucureştenii au avut un singur gol avantaj, scor 3-2 în favoarea lor, dar până la pauza mare au mai adăugat două goluri pe tabela de marcaj.

După pauză, Crişul a început foarte bine şi a reuşit să egaleze situaţia pe tabelă, numai că bucureştenii au reacţionat şi ei imediat şi astfel sfertul al III-a a fost cel mai echilibrat, încheindu-se la egalitate, 3-3. La un moment dat tinerii jucători orădeni au reuşit să egaleze la 5 scorul pe tabela de marcaj, dar în ultimele 8 minute, orădenii nu au mai putut face faţă adversarului şi au marcat un singur gol, primind, în schimb, 4.

Meciul al doilea, de sâmbătă, a fost ceva mai echilibrat. Steaua a reuşit, totuşi, să se impună cu 7-4, după ce la jumătatea confruntării conducea doar cu 3-2. După primul sfert adjudecat de bucureşteni cu 1-0, în următoarele 8 minute situaţia a fost egală, fiecare echipă trecându-şi în cont câte două goluri.

În jumătatea a doua, steliştii au reuşit să se desprindă, după ce sfertul al III-lea l-au câştigat cu 3-1. Ultimul sfert nu a adus ceva deosebit, doar câte un gol de fiecare parte, astfel că rezultatul final a fost 4-7. De remarcat însă evoluţia ambiţioasă a tinerilor jucători orădeni în această dublă, ei reuşind să creeze ceva probleme echipei de pe locul secund al clasamentului.

CS Crişul a încheiat astfel sezonul regulat al Superligii Naţionale pe locul VI şi va evolua în play-out, în timp ce Steaua a încheiat pe locul secund, urmând a juca în play-off.

Pentru că sâmbătă a evoluat în Liga Campionilor, cu CN Atletic Barceloneta, formaţia CSM Digi Oradea şi-a amânat jocurile din ultima etapă a sezonului regulat cu Dinamo, din deplasare.

Într-un alt joc de sâmbătă însă, din etapa a XIV-a a competiţiei interne, Sportul Studenţesc a remizat în bazin propriu, scor 5-5, cu Poli Cluj.


Crişul Oradea - Steaua Bucureşti 6-12 (2-3, 0-2, 3-3, 1-4) şi 4-7 (0-1, 2-2, 1-3, 1-1)

Marcatori Crişul: Paleacu 2+0 goluri, Alexa 1+0, Sfârle 1+1, Pânzariu 1+1, Freundlich 1+1 şi Olcean 0+1 gol.

Marcatori Steaua: Cotrău 4+0 goluri, Mihnea Gheorghe 3+1, Oanţă 2+1, Toacă 1+0, Pavel Popescu 1+0, Gospodinov 1+2, Giuclea 0+2 şi Cătălin Stan 0+1 gol.