Formaţia orădeană de polo CSM Digi, campioana ultimilor ani din România, şi-a reluat seria jocurilor din acest an cu primul meci amical de la începerea pregătirilor din această vară. A fost, de altfel, şi primul joc cu noul antrenor principal, Dorin Costrăş.

În cursul serii de vineri în Bazinul Olimpic Ioan Alexandrescu, formaţia orădeană a întâlnit echipa spaniolă Mediterani Barcelona, o echipă la care a activat şi Dorin Costrăş, ultima data ca technician. Meciul a fost programat şi cu ocazia prezentării lotului formaţiei bihorene.

Deşi a întâlnit o echipă cu nume în polo-ul international, formaţia orădeană a reuşit să se impună destul de clar, chiar şi să câştige primul joc amical din această perioadă a pregătirilor cu scorul de 17-15, după ce bihorenii au condus şi mai detaşat. Pe sferturi, s-au consemnat scorurile 5-1, 3-4, 4-4, 5-6.

Jocul a început foarte bine pentru gazde, care s-au distanţat pe tabelă chiar din primele minute, conducând cu patru goluri după primul sfert. Apoi, jocul a devenit ceva mai echilibrat, însă tot orădenii au avut initiaţiva şi conducerea pe tabelă.

Tehnicienii celor două formaţii au folosit majoritatea jucătorilor care fac parte din lotul celor două echipe. Interesant este şi faptul că, începând cu acest sezon, regulamentul de desfăşurare al partidelor a fost modificat, orice fault în suprafaţa adversă pedepsindu-se cu eliminare, lucru care s-a aplicat şi la acest joc.

În echipa CSM Digi au debutat cu acest prilej şi noii jucători, portarul Gojko Pijetlovic, Vojislav Cupic, Ramiro Georgescu şi Tiberiu Negrean, ultimii doi însă jucători care au mai evoluat pentru echipa orădeană. De asemenea, printre jucătorii tineri care au evoluat la CSM în acest meci s-au numărat Jurcă, Alexa sau Freundlich.

"Sunt mulţumit de de joc în general, mai mult de atac, însă nu şi de apărare. Suntem într-un proces de pregătire, avem o săptămână de recuperat şi nu ştiu când o vom face. Aştept ca noii veniţi să se integreze cât mai repede şi să alcătuim o echipă competitivă. Ne aşteaptă partide extrem de dificile la turneul preliminar din Serbia, dar sperăm că vom face faţă", a declarant, la finalul disputei, antrenorul orădean Dorin Costrăş.