Echipa orădeană de polo CSM Digi, campioana României, a debutat sâmbătă în noua ediţie a Ligii Campionilor Europeni.
Jucătorii orădeni au primit în bazin propriu replica maghiarilor de la Szeged Beton, o echipă care se anunţă a fi principala candidată nu numai la câştigarea grupei D, ci chiar şi a trofeului competiţiei, după cum declară jucătorii Nicolae Diaconu şi Kadar Kalman.
Valoarea echipei maghiare s-a văzut încă din start, când după primul sfert aceasta conducea cu scorul de 3-0.
În sfertul secund, jucătorii de la CSM Digi au reuşit să înscrie două goluri, dar au şi primit 4, astfel că la pauza mare scorul era net favorabil oaspeţilor, 2-7.
În partea a doua situaţia a fost mult mai echilibrată, dar campionii României nu au reuşit să se apropie mai mult pe tabela de marcaj, pierzând, în final la o diferenţă de cinci goluri, cu 9-14, după ce sfertul III a fost adjudecat de maghiari cu 4-3, iar ultimul de orădeni cu acelaşi rezultat, de 4-3.
Meciul a contat pentru runda a doua din grupa D, iar de la echipa gazdă, Mihnea Chioveanu, Alexandru Matei, Alexandru Popoviciu şi Alexandru Ghiban, cu câte 2 goluri, au fost principalii marcatori. De la Szeged s-a remarcat în mod special Tamas Molnar, autor a 3 goluri.
CSM Digi Oradea - Szeged 9-14 (0-3, 2-4, 3-4, 4-3)
CSM Digi Oradea: Michal Gogola, Mircea Samuilă, Szabo Botond, Nicolae Diaconu, Mihnea Chioveanu 2, Andrei Buşilă, Alexandru Matei 2, Alexandru Popoviciu 2, Andrei Creţu,Gheorghe Dunca 1, Alexandru Ghiban 2, Kalman Kadar, Dorin Creţu. Antrenor: Laszlo Toth.
Szeged: Laszlo Baksa, Adam Decker, Aljosa Kunac 2, Mark Vincze, Joseph Kayes 1, Csaba Kiss 2, Gabor Hegedus 1, Marton Szivos 1, Tamas Molnar 3, Zsolt Juhasz 2, Aaron Younger 1, Balasz Somogyi 1, David Molnad. Antrenor: Vincze Balasz.
În etapa a III-a a grupei, CSM Digi Oradea va evolua pe data de 20 octombrie, la Belgrad, cu Partizan, următorul joc de la Oradea fiind programat pentru 14 noiembrie, cu Galatasaray Istanbul.