Echipa orădeană de polo CSM Digi, campioana en-titre a României, participă în acest sfârşit de săptămână la jocurile grupei turului II preliminar al Ligii Campionilor Europeni, care se desfăşoară în Grecia, la Atena.

Formaţia orădeană, care s-a calificat pentru această fază după ce a ocupat locul III în grupa din Franţa de la Marseille, a aterizat în Atena miercuri, urmând ca primul joc să-l susţină vineri.

Jucătorii orădeni vor întâlni în această grupă formaţiile Posillipo Napoli, vineri, de la ora 22, Jadran Herceg Novi (Muntenegru), sâmbătă, de la ora 18.30, şi echipa gazdă, Vouliagmeni Atena, duminică de la ora 12.30.

Primele două echipe din cele patru participante se vor califica pentru turul următor al competiţiei, în timp ce ultimele două vor lua drumul Euro Cup, cea de-a doua competiţie europeană inter-cluburi.

Deşi îşi propun să se impună în cât mai multe jocuri, elevii lui Toth Laszlo nu au ca obiectiv calificarea în faza următoare, ci participarea într-o fază finală a Euro Cup, fosta cupă LEN.

"Va fi un turneu mult mai dificil decât primul turneu de calificare, unde am terminat pe locul III, pentru că întâlnim echipe mult mai puternice în această fază a competiţiei. Un exemplu poate fi Jadran Herceg Novi, care este deţinătoarea Ligii Adriatice. Noi mergem să câştigăm fiecare meci, iar în cazul în care nu ne vom califica, ne vom îndrepta atenţia către obiectivul nostru propus de la începutul sezonului, accederea într-o fază finală a Euro Cup", a declarat pentru BIHOREANUL Florin Birta, preşedintele CSM Oradea.

Cu excepţia lui Andrei Creţu, care este accidentat la umăr şi nu a făcut deplasarea, tot lotul CSM-ului este valid şi aşteaptă încrezător jocurile din capitala Greciei.