Poloiştii de la CSM Digi Oradea se deplasează în acest sfârşit de săptămână în Ungaria, la Budapesta, unde sâmbătă seară vor susţine meciul decisiv pentru intrarea în grupele principale ale Ligii Campionilor Europeni.
Campioana României va porni în acest joc cu un deficit de două goluri, după ce în prima manşă a dublei cu OSC Budapesta, vicecampioana Ungariei, a pierdut acasă cu scorul de 7-9.
Echipa antrenată de Kadar Kalman va încerca totuşi să recupereze handicapul şi să contrazică calculele hârtiei în încercarea de a reveni pe tabloul principal al celei mai prestigioase competiţii europene intercluburi.
Totuşi, în cazul în care orădenii nu vor putea să întoarcă rezultatul şi să se califice pentru următoarea fază a acestei competiţii, parcursul lor în cupele europene va continua, în EuroCup, cea de-a doua a competiţie ca importanţă în poloul european la nivel de club.
În jocul de la Oradea, Mihnea Chioveanu a fost principalul marcator al CSM-ului cu trei goluri. El a fost urmat de Tiberiu Negrean, autor a două reuşite, respectiv Alex Popoviciu şi Andrei Creţu, fiecare cu câte un gol. De cealaltă parte, Batori Bence şi Salamon Ferenc au avut câte trei goluri marcate.
Meciul dintre OSC Budapesta şi CSM Digi Oradea este programat sâmbătă de la ora 20 şi va fi transmis în direct la DigiSport 3.