Campioana României la polo, formaţia CSM Digi Oradea, va disputa miercuri în deplasare, în Turcia, primul joc oficial din 2013. În cadrul grupei D a Ligii Campionilor Europeni, elevii antrenorului Toth Laszlo vor întâlni la Istanbul formaţia locală Galatasaray.

Va fi cel de-al şaselea meci din actuala ediţie a Ligii Campionilor, până în prezent orădenii având două victorii şi trei înfrângeri şi se situează pe locul III în grupă.

În tur, la Oradea, CSM Digi a întrecut echipa Galatasaray cu scorul de 11-8, obţinând atunci prima victorie din grupă.

Poloiştii orădeni au plecat spre Turcia prin Ungaria, unde susţin luni un joc de verificare cu formaţia BVSC Budapesta.

Jucătorii de la CSM Digi au ca obiectiv clasarea între primele patru echipe din grupă, ceea ce i-ar califica în faza următoare a competiţiei. În cazul unui rezultat pozitiv înregistrat miercuri la Istanbul, ei şi-ar asigura deja calificarea, urmând să mai lupte doar pentru o clasare cât mai sus în grupă. În cazul unui eşec, urmează să se lupte în continuare pentru calificare.

În Liga Campionilor, orădenii vor mai avea de disputat apoi două jocuri, cu Partizan Belgrad (23 ianuarie) şi cu Szeged (6 februarie).