Elevii antrenorului Cornel Gordan au trecut fără emoţii atât de Dinamo, cât şi de AMEFA Arad şi Steaua, în jocurile pe care le-au disputat în cadrul celui de-al doilea turneu play-off al Superligii Naţionale de polo pe apă disputat în week-end la Bazinul Olimpic de la Izvorani.

După victoria cu 15-9 obţinută în faţa lui Dinamo, CSM Digi Oradea s-a impus sâmbătă cu 25-5 în faţa arădenilor de la AMEFA, pentru ca duminică, în derby-ul cu Steaua să câştige cu 13-8.

În primul joc, după un început de partidă echilibrat în care ambele echipe au irosit o superioritate numerică, orădenii au pus stăpânire pe dispută, izbutind să puncteze de două ori într-un singur minut prin Chioveanu şi Negeran. Kincses a ridicat scorul la 3-0, iar primul sfert s-a încheiat cu golul de onoare marcat de bucureşteni prin Andrei Georgescu.

Dinamo a dat senzaţia că ar putea reveni în joc, după ce Goanţă a redus diferenţa la un singur gol, 3-2, dar liderul autoritar al Superligii Naţionale de polo pe apă a pus repede lucrurile la punct, izbutind patru goluri consecutive, astfel că la pauza mare tabela de marcaj indica un plus de cinci goluri de partea orădenilor, 7-2, aceştia permiţându-şi să rateze şi o aruncare de la 5 metri.

Forcingul orădenilor a continuat şi în debutul părţii secunde, în care CSM Digi Oradea a marcat trei goluri consecutive. Cu un avans de opt goluri, 10-2, orădenii şi-au îngăduit un moment de respiro, iar Dinamo a reuşit şi ea trei goluri consecutive, al treilea sfert încheindu-se cu un nou gol al orădenilor, marcat de Monostori, 11-5.

CSM Digi Oradea a ridicat piciorul de pe acceleraţie în ultimele opt minute ale întâlnirii, în care antrenorul Cornel Gordan a introdus poloiştii mai puţin folosiţi, rezultatul final fiind de 15-9. Tehnicianul orădenilor a folosit la această partidă echipa: Barat, D. Creţu (portari), Chioveanu 4 goluri, Negrean 3, Kincses 1, Diaconu 2, Monostori 2, Baidoc 1, Kadar 1, Câmpeanu 1.

În runda a II-a, în partida cu arădenii, orădenii au zburdat pur şi simplu în bazin, marcând gol după gol, Chioveanu şi Kincses fiind cei mai eficace, cu câte 6 goluri.


CSM Digi Oradea - Amefa Arad 25-5 (5-1, 5-2, 7-2, 8-0)

Au marcat: Chioveanu 6, Kincses 6, Negrean 3, Diaconu 2, Tarnoveţchi 2, Monostori 2, Samuilă 1, Baidoc 1, Kádár 1, B. Câmpianu 1, respectiv Haşaş 1, Băltean 1, Grama 1, Perian 1, Boldor 1.


Derby-ul cu Steaua a fost însă ceva mai echilibrat, cel puţin în primul sfert, când cele două combatante se aflau la egalitate, cu scorul de 2-2. În următoarele 8 minute, orădenii se distanţează însă la 3 goluri pe tabelă, pentru ca următorele sferturi să le câştige pe fiecare la un gol.

Steaua - CSM Digi Oradea 8-13 (2-2, 1-4, 3-4, 2-3)

Au marcat: Cotrău 2, B. Matei 1, P. Popescu 1, Oanţă 1, A. Stan 1, I. Stan 1, Ghiban 1, respectiv Monostori 4, Diaconu 3, Negrean 2, Samuilă 1, Baidoc 1, Chioveanu 1, Kádár 1.


Turneu final 2

Perioada: 8 - 10 aprile 2011, Izvorani, Complexul Olimpic

DINAMO Bucuresti - CSM DIGI Oradea 9 - 15 (1-3, 1-4, 3-4, 4-4)
AMEFA Arad - STEAUA Bucuresti 2 - 15 (1-3, 1-2, 0-7, 0-3)
DINAMO Bucuresti - STEAUA Bucuresti 5 - 6 (3-2, 0-1, 1-1, 1-2)

CSM DIGI Oradea - AMEFA Arad 25 - 5 (5-1, 5-2, 7-2, 8-0)
AMEFA Arad - DINAMO Bucuresti 5 - 13 (0-2, 3-3, 1-3, 1-5)
STEAUA Bucuresti - CSM DIGI Oradea 8 - 13 (2-2, 1-4, 3-4, 2-3)


Clasament:

1. CSM Digi Oradea 34 33 1 0 722 - 157 100
2. Steaua 34 26 2 6 408 - 177 80
3. Dinamo 34 23 1 10 438 - 239 70
4. Amefa Arad 34 11 3 20 260 - 506 36

Turneu final, cu numărul 3, va avea loc în perioada 29 aprilie - 1 mai, la Oradea.