Echipa naţională de polo pe apă a României şi-a încheiat parcursul din cadrul grupei B de la Campionatul European din Olanda, de la Eindhoven, cu o înfrângere. Astfel, după ce au cedat clar în faţa sârbilor, în penultima etapă, luni, poloiştii tricolori au fost învinşi şi de echipa Germaniei, ce-i drept, de data aceasta la limită, cu 10-9.

Echipa reprezentativă a pierdut astfel toate jocurile din faza grupelor la această ediţie a CE, urmând a evolua de acum pentru locurile din partea inferioară a clasamentului competiţiei.

Din păcate, grupa foarte puternică, cu unele dintre cele mai bune echipe ale lumii au privat-o pe reprezentativa tricoloră de o comportare mai bună, cu toate că exceptând jocul cu Serbia, elevii antrenorului Kovacs Istvan au avut prestaţii foarte bune.

În meciul cu nemţii, România a jucat fără Tiberiu Negrean, care are dureri la genunchi, fiind lăsat pe banca de rezerve. La finalul partidei însă, şi orădeanul Ramiro Georgescu a acuzat dureri la ureche, după ce a fost lovit de unul dintre adversari. Jucătorul nostru a fost transportat la spital, pentru investigaţii.

Meciul a fost foarte echilibrat, doar uşorul avans din primul sfert luat de poloiştii germani, ajutându-i pe aceştia să-şi adjudece partida. Orădeanul Nicolae Diaconu a fost cel mai eficace din echipa ţării noastre, cu trei reuşite la activ.

În ceea ce priveşte celelalte confruntări ale zilei de luni de la Europenele de polo din Olanda, Croaţia a câştigat primul joc, în faţa Spaniei cu 11 la 10 şi aşteaptă rezultatele din celelalte partide pentru a afla dacă luptă pentru medalii sau va juca pentru locurile 7-12. Cum Muntenegru a învins Serbia cu 11 la 7, iar Germania a câştigat partida cu naţionala noastră, echipa care iese din lupta pentru medalii este Croaţia. Spania termină grupa pe locul patru şi va întâlni în următorul meci, Turcia.

În Grupa A, Ungaria a administrat Turciei cea mai dură înfrângere, 22-2 şi a încheiat preliminariile pe primul loc cu maximum de puncte 15. Kasas&Co asteaptă acum meciul din sferturile de finala pentru a-şi afla adversara din penultimul act al competiţiei. Olanda a produs surpriza după ce a trecut de Macedonia cu 10 la 8, astfel că ex-iugoslavii vor fi adversarii României din următorul meci de la Eindhoven. Italia şi Grecia joacă pentru locurile doi - trei din grupa A.


România - Germania 9-10 (2-4,3-2,2-2,2-2)

România: Stoenescu, Radu 2, Negrean, Diaconu 3, Iosep 1, Buşilă, Matei, Chioveanu, Goanţă, Georgescu, Ghiban 1, Kadar 2, Drăguşin. Antrenor: Istvan Kovacs

Germania: Tchigir, Wollthan, Schroedter, Real, Stamm 2, Politze 2, Sukowski 1, Schuler 1, Kreuzmann, Oeler 2 , Schlotterbeck 1, Roeßing 1, Kong, Antrenor: Hagen Stamm
Arbitrii: Fillipo Gomez (Italia) şi Anton Bervoets (Olanda)