Poloiştii juniori III ai clubului Crişul Oradea şi-au surclasat adversarii din meciurile primului turneu zonal al Campionatului Naţional, desfăşurat la Oradea, în perioada 1-3 martie.

Echipa pregătită de antrenorul Cosmin Goina a marcat în medie 20 de goluri pe meci, în timp ce cele mai multe primite au fost 4, în ultima confruntare, cea cu CSM Braşov. Astfel, tinerii poloişti orădeni au dovedit încă o dată că sunt cu o clasă peste echipele partenere de întrecere şi că în calificări nu au adversar care să le pună probleme.

În acest prim turneu al calificărilor CN de polo juniori III, Crişul Oradea a dispus de Poli Cluj c scorul de 15-1, de AMEFA Arad, cu 25-2, de Minimax Târgu Mureş, cu 20-2, de Torpi Târgu Mureş, cu 20-1, de CSM Braşov, cu 25-4 şi de CSM Oradea, cu 21-1. Următorul turneu al CN de juniori III la polo va avea loc în perioada 2-5 aprilie, la Târgu Mureş, acolo unde se va desfăşura  şi cea de-a doua etapă a Campionatului Naţional de juniori II, programat în perioada 26-29 martie. 

Echipele care se vor califica pentru faza finală a competiţiei vor fi cele de pe primele patru locuri.