Ca reacţie la îngrijorarea manifestată de mai mulţi orădeni, municipalitatea a dat, sâmbătă, un comunicat de presă în care explică lucrările demarate la scuarul central al bulevardului Dacia.

După cum se ştie, în ultimele săptămâni lucrătorii firmei Selina au decopertat de-a lungul arterei suprafaţa betonată, au realizat două şiruri noi de borduri, iar vineri au scos pomii ce fuseseră cruţaţi de lucrări, lăsând multora impresia că aceştia vor fi aruncaţi şi că e vorba de un dezastru ecologic.

OBI.jpg"Municipalitatea a început vineri, 5 martie, să extragă materialul dendricol din scuarul de pe B-dul Dacia (100 arbori şi arbuşti). Acesta va fi replantat pe Calea Aradului, între magazinul Obi şi Era Shopping Park", precizează comunicatul Primăriei, care indică prin imagini şi zona unde pomii vor putea fi văzuţi (foto).

Scuarul de pe Dacia va fi umplut cu pământ fertil, în care municipalitatea va însămânţa gazon şi va planta 165 de arbori din speciile prunus şi photinia, alese, ca variantă oprimă de amenajare a scuarului, de Comisia de mediu constituită pe lângă Primăria Oradea.

Totodată, în mijlocul bulevardului se va monta o instalaţie de udare pe două şiruri, care va iriga scuarul spre interior, astfel că nu se va mai utiliza metoda rudimenată a udării zonei verzi cu furtunul, din cisterne. "Lucrările se vor finaliza până la sfârşitul lunii mai", promite municipalitatea.