Un pompier bihorean aflat în timpul liber a intervenit rapid miercuri pentru a salva un câine şi a preveni extinderea unui incendiu care ar fi putut distruge o locuinţă din Brădet, comuna Bunteşti.
Potrivit unui comunicat transmis de lt. col. Camelia Roşca, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situaţii de Uurgenţă "Crişana" al judeţului Bihor, sergent major George-Cătălin Popa, pompier militar în cadrul Secţiei Beiuş, a observat în jurul orei 11:40, din grădina casei sale, că o magazie a unui vecin, aflată la câteva case distanţă, era cuprinsă de flăcări.
Pentru a nu a irosi nicio clipă, în timp ce alerga spre locul evenimentului, George şi-a alertat colegii, apelând numărul unic 112 şi furnizând informaţiile necesare dispeceratului ISU Bihor, se arată în comunicatul transmis de reprezentanta ISU.
În curtea vecinului, unde nu se afla nimeni acasă, a găsit un câine legat cu lanţ lângă construcţia în flăcări. L-a eliberat imediat, apoi a mutat materialele combustibile aflate în apropiere, pentru a preveni extinderea focului. În primele momente a acţionat singur, apoi a fost sprijinit de doi vecini, cu care a reuşit să limiteze arderea, folosind găleţi cu apă şi un furtun conectat la un robinet din curte.
„Datorită intervenţiei prompte şi curajoase, incendiul, care se manifesta violent la întreaga magazie, nu s-a extins la locuinţa lipită de aceasta, prevenindu-se astfel producerea unor pagube semnificative", a mai transmis lt. col. Roşca.
La scurt timp, două echipaje ale Staţiei de Pompieri Ştei au ajuns la faţa locului şi au acţionat cu autospeciale cu apă şi spumă pentru lichidarea incendiului.
Cauza probabilă a evenimentului a fost "efectul termic generat de o sobă metalică amplasată necorespunzător faţă de materialele combustibile".
Chiar şi după încheierea intervenţiei, pompierul Popa a rămas alături de familia afectată, ajutând la strângerea resturilor arse şi la curăţarea curţii.
"Gestul său este un exemplu elocvent de altruism, profesionalism şi devotament faţă de semeni, demonstrând încă o dată că pompierii sunt în slujba comunităţii nu doar în timpul programului, ci oricând este nevoie de ei", se mai arată în comunicatul ISU"Crişana". Reprezentanţii Inspectoratului l-au felicitat pe colegul lor, dar şi pe cei doi vecini care l-au sprijinit.