Ca să prevină producerea unor situaţii de urgenţă în spaţiile în care bihorenii vor petrece de Revelion, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana" al judeţului Bihor a lansat o serie de avertismente pentru organizatorii acestor petreceri.

Unul dintre sfaturi: nu folosiţi artificii ori alte obiecte pirotehnice în interior. După cum se ştie, anul 2015 a fost marcat de tragedia din clubul bucureştean Colectiv, care a luat foc din cauza unor artificii.

Totodată, invitaţilor la aceste petreceri pompierii le recomandă să identifice de când ajung căile de acces şi evacuare în caz de incendiu şi să supravegheze permanent copiii.


Recomandările ISU Crişana:

-  numărul persoanelor participante să nu depăşească capacitatea maxim admisă;

- să fie asigurate culoare şi căi de evacuare libere, marcate şi iluminate corespunzător;

- asigurarea bunei funcţionări a tuturor mijloacelor de apărare împotriva incendiilor;

- utilizarea corespunzătoare a instalaţiilor electrice de iluminat şi forţă aferente clădirilor, evitându-se suprasolicitarea acestora sau supradimensionarea siguranţelor fuzibile din tablourile electrice;

- întocmirea  şi  afişarea  planurilor de evacuare a persoanelor şi bunurilor materiale;

- folosirea aparatelor electrice pentru pregătirea preparatelor culinare se va face cu respectarea strictă a normelor de exploatare;

- amplasarea maşinilor de gătit, grătarelor, aragazurilor, cuptoarelor şi a celorlalte utilaje care degajă temperaturi ridicate, la o distanţă de cel puţin 1,5 metri faţă de elementele combustibile ale construcţiilor sau de materialele combustibile din încăperi;

- interzicerea utilizării mijloacelor pirotehnice în spaţii închise;

- asigurarea unei rezerve de hrană, apă, medicamente şi dotarea cu generatoare de curent şi carburant suficient în locaţiile izolate din zona montană.

Recomandări pentru turiştii cazaţi în locaţiile unde se organizează mese festive de Revelion:

- din primele momente ale cazării, identificaţi căile de acces şi evacuare în caz de incendiu;

- în spaţiile de cazare, nu folosiţi consumatori electrici improvizaţi şi nu modificaţi destinaţia circuitelor electrice existente;

- nu fumaţi în spaţiile de cazare;

- supravegheaţi permanent copiii şi vorbiţi-le despre pericolul de incendiu;

- anunţaţi rapid incendiile pe care le observaţi prin sistemul unic de urgenţă 112.