ISU Crişana organizează, pe 1 iunie, cu prilejul Zilei Internaţionale a Copilului, ziua porţilor deschise atât la sediul de pe strada Avram Iancu cât şi la subunităţile din Oradea şi din judeţ.
Copiii vor putea asista la desfăşurarea unor exerciţii de stingere a incendiilor, salvare de la înălţime, echipare contracronometru şi acordare de prim ajutor calificat, la prezentarea tehnicii şi a mijloacelor de intervenţie, precum şi la sesiuni de informare preventivă.
Pentru câteva momente, micuţii vor putea să devină chiar ei pompieri, exersând refularea apei la ţintă.
Conform unui informări transmise de ISU Crişana, evenimentul va avea loc între orele 10 şi 14 la sediul unităţii (Avram Iancu, nr. 9), Oradea, la Detaşamentul 2 de Pompieri Oradea (strada Aluminei, nr. 57), Staţia de Pompieri Aleşd, Garda de Intervenţie 1 Mai, Detaşamentul Marghita, Staţia de Pompieri Săcuieni, Staţia de Pompieri Valea lui Mihai, Garda de Intervenţie Sălard, Detaşamentul Salonta, Secţia de Pompieri Beiuş şi Staţia de Pompieri Ştei.
Pompierii Gărzii de Intervenţie Tinca au organizat evenimentul pe 30 mai, când a fost sărbătorită şi Ziua Subunităţii, care a împlinit 24 de ani de activitate în slujba celor aproximativ 24.840 locuitori din cele din 41 de localităţi situate în raionul de intervenţie.