Pompierii militari din cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” au desfășurat duminică ample acțiuni de informare și educație preventivă în biserici și mănăstiri din întreg județul Bihor, în cadrul evenimentelor dedicate Săptămânii Protecției Civile.
Sub mesajul „Împreună pentru o comunitate mai rezilientă”, salvatorii au discutat atât cu slujitorii lăcașurilor de cult, cât și cu enoriașii, explicându-le ce măsuri trebuie luate înainte, în timpul și după producerea unor situații de urgență, precum cutremurele sau incendiile.
În cadrul acțiunilor, pompierii au distribuit pliante și broșuri din campaniile naționale de informare preventivă „Nu tremur la cutremur” și „RISC”, menite să crească nivelul de pregătire al populației în fața unor evenimente neprevăzute.
Totodată, în cadrul campaniei naționale de conștientizare „Ai sau nu ai?”, lansată de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, bihorenii au fost informați despre riscurile frecvente din locuințe și despre măsuri simple de prevenire: montarea detectoarelor de fum și gaz, supravegherea aragazului aflat în funcțiune, existența unui plan de urgență în familie, pregătirea unui kit de urgență, deținerea unui stingător de incendiu, verificarea surselor de foc înainte de părăsirea locuinței, supravegherea lumânărilor aprinse și utilizarea corectă a prelungitoarelor electrice, fără supraîncărcarea acestora.
Reprezentanții ISU Bihor anunță că activitățile preventive, intensificate cu prilejul Săptămânii Protecției Civile, vor continua până miercuri, 4 martie, în zone cu aflux mare de persoane, cu scopul de a informa și responsabiliza cetățenii în privința prevenirii situațiilor de urgență.