Pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana n-au avut timp de păcăleli de 1 aprilie. Militarii au stins nu mai puţin de nouă incendii izbucnite la locuinţe, mai multe terenuri şi păduri, precum şi la un camion care a fost transformat în scrum.
Frigiderul cu bucluc
Potrivit unui comunicat transmis, marţi, de maiorul Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al ISU Crişana, la ora 03.45, pompierii Gărzii Tinca au intervenit pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu care se manifesta la debaraua unei locuinţe din Olcea. Forţele de intervenţie au stins incendiul limitând pagubele la un frigider şi o etajeră din lemn. Cauza probabilă a incendiului a constituit-o frigiderul aflat sub tensiune.
În jurul orei 5, echipajele Staţiei de Pompieri Ştei au fost alertate pentru stingerea unui incendiu izbucnit la podul unei locuinţe de pe strada Miron Pompiliu din Ştei. Evenimentul, generat cel mai probabil de un coş de fum amplasat necorespunzător faţă de materialele combustibile, s-a soldat cu arderea unei suprafeţe de circa cinci metri pătraţi din tavanul din lemn al unei încăperi.
Au ars şi stupii de albine
Tot pe 1 aprilie, pompierii militari din cadrul Detaşamentului 1 Oradea au stins trei incendii produse la un teren de pe strada Branului din Oradea, la o pădure de pe raza localităţii Alparea - unde au ars cinci copaci şi aproximativ un hectar de litieră -, respectiv la un teren viran din Săcădat, unde flăcările au afectat trei copaci şi vegetaţia uscată pe o suprafaţă de circa patru hectare.
De asemenea, pompierii din Ştei au stins un incendiu produs la o păşune din zona Văii Aleu, comuna Pietroasa, unde au ars ferigă, lăstăriş şi mărăciniş, pe o suprafaţă de circa 2,7 hectare.
În aceeaşi zi, după ora 14, echipajele Secţiei Beiuş au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la un autocamion aflat pe un teren din localitatea Dobreşti. "La sosirea forţelor de intervenţie, flăcările, propagate de la un incendiu de vegetaţie uscată, se manifestau violent la nivelul întregului autovehicul. Au ars autocamionul şi 15 stupi de albine cu rame", a transmis maiorul Camelia Roşca.

Reguli stricte
Misiunile nu s-au încheiat acolo. În jurul orei 15.40, pompierii Secţiei Beiuş au intervenit pentru stingerea unui incendiu care se manifesta pe o suprafaţă de circa cinci hectare, la un teren din Dobreşti, eveniment soldat cu arderea vegetaţiei uscate.
Între orele 14.50-15.40, echipajele aceleiaşi subunităţi au localizat şi lichidat un incendiu care se manifesta pe o suprafaţă de circa 0.6 hectare, la litiera unei păduri din Feneriş.
Având în vedere numeroasele incendii de vegetaţie din ultima perioadă, pompierii ISU Crişana le reamintesc bihorenilor că arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale este strict interzisă dacă nu se impune ca o măsură de carantină fitosanitară, iar în cazul realizării igienizării terenurilor prin ardere, este obligatorie obţinerea acceptului de la Agenţia pentru Protecţia Mediului şi a permisului de lucru cu focul, impunându-se totodată, respectarea cu stricteţe a măsurilor şi regulilor de apărare împotriva incendiilor.
Arderea miriştii se face cu respectarea următoarelor prevederi generale:
a) condiţii meteorologice fără vânt;
b) parcelarea miriştii în suprafeţe de maximum zece hectare, prin fâşii arate;
c) izolarea zonei de ardere faţă de căi de comunicaţie, construcţii, culturi agricole vecine, instalaţii, fond forestier, prin executarea de fâşii arate;
d) desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
e) asigurarea, până la finalizarea arderii, a personalului de supraveghere şi stingere a eventualelor incendii;
f) asigurarea, pentru suprafeţe de ardere mai mici de cinci hectare, a substanţelor şi mijloacelor de stingere necesare;
g) asigurarea, în cazul suprafeţelor de ardere mai mari de cinci hectare, a unui plug, a unei cisterne cu apă, a mijloacelor de tractare şi a personalului de deservire;
Arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută cu respectarea următoarelor prevederi generale:
- condiţii meteorologice fără vânt;
- colectarea în grămezi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată;
- executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
- desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
- asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;
- supravegherea permanentă a arderii;
- stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;
- interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor.
Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1000 lei la 2500 lei, conform HGR nr. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor, următoarele fapte:
- arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi;
- amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi.