Pompierii militari bihoreni au reuşit să câştige titlul de vicecampioni naţionali la etapa finală a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situaţii de Urgenţă, competiţie desfăşurată în această săptămână la Iaşi.

La start s-au adunat 11 echipe, care şi-au demonstrat spiritul sportiv, îndemânarea şi deprinderile specifice, rezistenţa psihică şi spritul de echipă în cadrul celor patru probe: "Scara de fereastră", "Pista cu obstacole pe 100 metri", "Ştafeta 4 x 100 metri" şi "Realizarea dispozitivului de intervenţie la motopompă".

După parcurgerea probelor de concurs, echipa ISU Crişana a reuşit să ocupe cea de-a doua treaptă a podiumului, pompierii militari bihoreni devenind astfel vicecampioni la concursurile de profil la nivel naţional.

 Echipa a fost coordonată coordonată de şeful de lot, comandantul Detaşamentului de Pompieri Marghita, locotenent - colonel Sfechiş Vasile, şi formată din plutonier major Alungi Claudiu (Detaşamentul 2 de Pompieri Oradea), plutonier major Oprean Cristian (Detaşamentul 2 de Pompieri Oradea), plutonier major Bogoşel Adrian (Detaşamentul 2 de Pompieri Oradea), plutonier major Pop Szabolocs (Detaşamentul de Pompieri Marghita), plutonier major Banoş Laszlo (Detaşamentul de Pompieri Marghita), plutonier Lazoc Cătălin (Detaşamentul de Pompieri Marghita), plutonier major Popa Octavian (Staţia de Pompieri Săcuieni), plutonier major Ardelean Ioan (Staţia de Pompieri Săcuieni), Sergent major Mălăieş Adrian (Detaşamentul 2 de Pompieri Oradea).

În clasamentul final al competiţiei, locul I i-a revenit echipei Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi, iar locul III a fost ocupat de lotul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă  Călăraşi.