Pompierii militari din Oradea au reuşit, luni, să salveze un câine care a căzut într-o fântână adâncă de 8 metri, din curtea unei gospodării din localitatea Ineu.

Apelul la numărul de urgenţă 112 a fost dat în jurul orei 11.50 chiar de proprietar, care a semnala faptul că animalul se află în pericol, iar el nu îl poate salva. 

La faţa locului s-a deplasat un echipaj al Detaşamentului 1 de Pompieri Oradea, care a constatat că animăluțul era blocat într-un puţ de 8 metri, cu diametru de 70 centimetri, apa având un nivel de 2,5 metri.

"Pentru salvarea patrupedului, unul dintre pompieri, asigurat de ceilalţi membrii ai echipajului, a coborât cu ajutorul trepiedului şi al echipamentelor şi accesoriilor specifice unor astfel de intervenţii, în fântâna în care animalul încerca să se menţină la suprafaţa apei", se arată într-un comunicat de presă transmis de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana.

Chiar dacă misiunea a fost dificilă, din cauza adâncimii puţului și a diametrului redus al fântânii, pompierii militari au reuşit să salveze câinele în circa 20 de minute, aducându-l teafăr la suprafaţă.