Fiind o zi de marţi, 13, pompierii şi-au pus în cap să-i înveţe pe bihoreni cum să prevină ghinionul, mai precis cum să se ferească de incendii şi alte situaţii de urgenţă. Astfel, atât sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana din centrul Oradiei, cât şi subunităţile şi-au deschis porţile, primind vizitatori.

Cei mai mulţi dintre cei care au trecut pragul sediilor ISU Crişana au fost, evident, copiii, curioşi mai ales să vadă maşinile de pompieri, dar şi echipamentele folosite în situaţiile de urgenţă. Ei au avut parte şi de demonstraţii din partea militarilor. "Mai mulţi vizitatori au fost la subunităţile din judeţ, probabil pentru că mulţi copii sunt la bunici, fiind vacanţă", a precizat locotenentul Camelia Roşca, purtător de cuvânt al ISU Crişana.

Printre vizitatorii sediului ISU Crişana s-a numărat şi un pici de câţiva anişori, care s-a dus echipat cu propria-i caschetă de jucărie, pe modelul celor purtate de pompierii americani. Caschetă pe care, pentru câteva minute, a dat-o unui pompier orădean în schimbul unei specifice ISU Crişana.