Pompierii orădeni şi-au testat, joi, forţele, într-o intervenţie complexă în Cetatea Oradea. A fost un exerciţiu tactic, cu forţe mijloace de intervenţie în scopul pregătirii pentru misiunile de gestionare a diferitelor situaţii de urgenţă ce s-ar putea produce la acest obiectiv, după cum arată un comunicat transmis vineri de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana.

Potrivit scenariului, trei persoane au fost rănite. "Pe timpul activităţii de reabilitare a unuia dintre zidurile Cetăţii Oradea, în urma producerii unui cutremur, doi muncitori au rămas blocaţi sub un zid care s-a surpat, iar o a treia persoană a rămas surprinsă în turnul bisericii din incinta Cetăţii, fără a avea posibilitatea de a se autoevacua din cauza prăbuşirii scării de acces în turn. Totodată, pentru a ridica gradul de dificultate a operaţiunii, scenariul a presupus şi izbucnirea unui incendiu la acoperişul clădirii ce adăposteşte muzeul, existând riscul propagării acestuia la întreaga construcţie", arată comunicatul.

Apelul prin 112 a fost făcut la ora 11, fiind mobilizat să intervină Detaşamentul 1 de Pompieri Oradea, subunitate în al cărei raion de intervenţie se situează obiectivul menţionat.  

"Sosite la locul evenimentului, echipajele au procedat la organizarea operativă a intervenţiei pe sectoare, operaţiunile de căutare şi salvare a victimelor rămase captive sub zidul dărâmat, respectiv în turnul bisericii desfăşurându-se simultan cu acţiunile de localizare şi lichidare a incendiului", mai arată informarea.

În exerciţiu au fost angrenate trei echipaje de pompieri militari care au acţionat cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă, o autospecială de lucru la înălţime şi cu autospeciala de descarcerare grea. 

Principalele obiective urmărite prin desfăşurarea acestui exerciţiu au vizat:  testarea viabilităţii planului operativ de intervenţie la evenimente produse la astfel de obiective, verificarea fluxului informaţional  – decizional în astfel de situaţii de urgenţă, verificarea căilor de acces şi a modului de funcţionare a instalaţiei de alimentare cu apă, a hidranţilor interiori şi exteriori, rezervei de apă pentru intervenţie, instalaţiilor speciale, dotării cu mijloace de primă intervenţie etc, verificarea nivelului de pregătire a echipajelor de intervenţie pentru căutarea /salvarea persoanelor din medii ostile vieţii şi antrenarea personalului din conducerea obiectivului privind organizarea operaţiunilor de intervenţie, evacuare şi salvare, până la sosirea echipajelor de pompieri militari.