Pompierii voluntari din Popeşti au dovedit că sunt cei mai buni din toată ţara. Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Popeşti a obţinut locul I la etapa naţională a Concursurilor Profesionale ale Serviciilor Voluntare şi Private pentru Situaţii de Urgenţă, categoria Servicii Voluntare, organizată de către Inspectoratul Pentru Situaţii de Urgenţă "Petrodava" al judeţului Neamţ între 5 şi 7 august, pe stadionul Ceahlăul din municipiul Piatra Neamţ.

În finală au participat echipajele câştigătoare ale fazelor interjudeţene, respectiv echipa organizatoare şi cea campioană en-titre. Totodată, fiind o ediţie specială, căci a marcat 100 de ani de la organizarea primelor concursuri ale serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă în România, la etapa finală a participat, ca invitat de onoare, Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Zăbrani, judeţul Arad găzduind în anul 1913 prima competiţie de acest gen.

Astfel pompierii voluntari bihoreni au concurat cu cei din Domneşti (Argeş), din Bistriţa, din Lespezi (Iaşi), Căzăneşti (Ialomiţa), Bâcleş (Mehedinţi), Târgu Neamţ şi Brodina (Suceava). Toate concursurile au debutat cu o paradă a tehnicii şi echipamentelor specifice, inclusiv celor folosite în trecut, participanţii şi invitaţii făcând astfel o adevărată călătorie istorică.

Apoi, pompierii voluntari au avut de trecut prin trei probe: ştafetă 4x100 metri, pistă cu obstacole pe 100 de metri şi realizarea dispozitivului de intervenţie.

"Echipa reprezentativă a judeţului nostru a reuşit, prin prestaţiile avute, să învingă temperaturile caniculare, secundele cronometrului şi cele mai bune servicii voluntare pentru situaţii de urgenţă din ţară, Bihorul obţinând, pentru prima dată la aceste concursuri, titlul naţional", a precizat lt. Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al ISU Crişana. Pe locul doi în clasament s-au situat pompierii ieşeni, iar pe trei cei din Bistriţa Năsăud.

Pompierii din Popeşti au fost coordonaţi de adjunctul inspectorului şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, colonel Temian Gavril, care spune că pompierii din Popeşti au reuşit şi să demonteze un mit al acestor concursuri. "La tragerea la sorţi organizată în cadrul şedinţei tehnice, în scopul stabilirii ordinii de intrare în concurs, serviciul voluntar al comunei Popeşti a fost cap de serie, astfel că, pe lângă performanţa deosebită obţinută, echipa a reuşit să demoleze şi mitul că cel care intră primul în concurs, cu siguranţă nu va ieşi învingător", a precizat Temian.

Campionii naţionali au primit cupe, diplome, echipamente şi accesorii specifice (aparate de respirat, costume Nomex, cizme, mănuşi).

"Trebuie menţionat faptul că, Serviciul Voluntar al comunei Popeşti s-a evidenţiat la nivelul judeţului Bihor şi prin numărul mare de intervenţii pentru stingerea incendiilor la care a participat, dovedind importanţa acestui serviciu pentru comunitate", a mai spus Roşca.