Câştigătoare a etapei interjudeţene, echipa de pompieri voluntari din comuna Popeşti a reprezentat Bihorul în Timişoara la faza naţională a concursurilor profesionale ale Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă şi ale Serviciilor Private pentru Situaţii de Urgenţă.

La competiţie au participat 9 echipe de servicii voluntare şi 11 echipe de servicii private din întreaga ţară. Pentru participarea la concurs, loturile serviciilor voluntare şi private au avut în componenţă un antrenor (şeful serviciului), opt concurenţi şi două rezerve. Concursul a constat în trei probe: ştafeta 4 x 100 metri, pista de îndemânare şi viteză şi dispozitivul de intervenţie.

Voluntarii din Popeşti s-au clasat pe locul IV, însă la egalitate de puncte cu locurile II şi III, departajarea făcându-se după clasamentul ultimei probe.

"S.V.S.U. Popeşti reuşeşte astfel să confirme rezultatele bune care le obţine în ultima perioadă, atât în activităţile preventive pe care le desfăşoară în localitate, cât şi în intervenţiile la care participă singuri sau în colaborare cu pompierii profesionişti, culminând cu calificările la fazele naţionale ale concursurilor profesionale, competiţii în care se întrec cei mai iscusiţi pompieri voluntari", se arată într-un comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana.