Stadionul din Aleşd a găzduit, sâmbătă, faza judeţeană a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă din Bihor, competiţie la startul căreia s-au aliniat nouă echipaje.

În concursul organizat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, s-au întrecut la categoria serviciilor voluntare SVSU Sâniob, SVSU Popeşti, SVSU Diosig şi SVSU Şinteu, în timp ce la categoria serviciilor private s-au întrecut SPSU EBM PAPST Oradea Automotive&Drives, SPSU DIETSCON ASSET CRIŞANA, SPSU DEDEMAN Oradea, SPSU HOLCIM şi SPSU SELGROS CASH&CARRY Oradea.

"Fiecare echipaj din cadrul celor patru servicii voluntare şi cinci servicii private pentru situaţii de urgenţă participante, a avut în componenţă zece membri (opt concurenţi şi două rezerve), coordonaţi de un antrenor (şeful serviciului). În cadrul competiţiei, al cărei scop îl constituie dezvoltarea deprinderilor şi abilităţilor necesare acţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă, echipele rivale şi-au disputat întâietatea pe parcursul a trei probe practice: Ştafeta 4X100 metri, Pista cu obstacole 100 de metri şi Realizarea dispozitivului de intervenţie", a transmis mr. Camelia Roşca, de la ISU Crişana. 

După circa şase ore de concurs, rezultatele au fost:

Categoria "Servicii Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă" (SVSU):

Locul I SVSU Diosig
Locul II SVSU Sâniob   
Locul III SVSU Şinteu

Categoria "Servicii Private pentru Situaţii de Urgenţă" (SPSU):

Locul I SPSU DIETSCON ASSET CRIŞANA
Locul II SPSU HOLCIM
Locul III SPSU DEDEMAN Oradea

Echipele clasate pe primul loc în cadrul celor două categorii, adică SVSU Diosig şi SPSU DIETSCON ASSET CRIŞANA, vor participa la etapa interjudeţeană a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă, care se va desfăşura la Cluj.

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!