Premierul desemnat Victor Ponta a anunţat marţi seară, în cadrul uneu conferinţe de presă, componenţa Guvernului, precizând că acesta va fi condus doar de la Palatul Victoria, nu de la Cotroceni sau din altă parte.

"Este vorba despre un Guvern special în condiţii speciale, dar intenţia noastră este ca în aceste şase luni să performăm cât mai mult, astfel încât după vot să continuăm guvernarea USL", a declarat Ponta marţi seară.

Liderul USL a ţinut să precizeze că noul Guvern "are câteva sarcini foarte clare şi precise: în primul rând o schimbare radicală a modului de guvernare". "Prioritatea zero a Guvernului pe care îl voi propune este respectarea legii, fără excepţii, fără derogări şi fără scuze. Îmi propun să asigur o guvernare transparentă şi eficientă.Guvernul pe care îl voi propune va fi condus doar de la Palatul Victoria, nu de la Cotroceni, nu de la sediul din Kiseleff 10, nu de la sediul din Aviatorilor, nu din altă parte", a spus Victor Ponta.

Acesta a mai afirmat că USL îşi propune o "funcţionare depolitizată a administraţiei publice", toleranţă zero faţă de acte de corupţie, continuarea reformelor pentru a face o justiţie mai eficientă. "Îmi asum obligaţia de a asigura faptul că administraţia publică nu va fi implicată în campania electorală. Obligaţia noastră va fi de a combate frauda şi mai ales corupţia electorală", a arătat Victor Ponta.

Primul ministru desemnat a mai precizat că la alegerea miniştrilor a ţinut cont în primul rând de experienţa profesională. "Decizia şi răspunderea pentru nominalizări îmi aparţin", a declarat el.

Între miniştrii nominalizaţi se numără şi Eduard Hellvig, fost deputat şi europarlamentar de Bihor. Având acum 37 de ani, Hellvig este, din 2011 este secretar general al PNL, iar în 2009 a fost coordonatorul campaniei PNL pentru alegerile prezidenţiale. În perioada 2004-2008, Hellvig a fost deputat din partea PC şi secretar al Comisiei de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Camera Deputaţilor, iar între anii 2006 şi 2007 a fost europarlamentar.

Înainte de terminarea mandatului, Hellvig a demisionat din PC şi s-a alăturat echipei liberale din Bihor. Filiala PNL Bihor l-a desemnat candidat pentru un al doilea mandat de deputat, dar acesta nu a câştigat alegerile.

Propunerile urmează să fie supuse validării Parlamentului, luni.

Lista completă a miniştrilor propuşi de Victor Ponta:

Vicepremier - Florin Georgescu

Ministrul Administraţiei - Victor Paul Dobre

Ministrul Afacerilor Externe - Andrei Marga

Ministrul Afacerilor Europene - Leonard Orban

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Daniel Constantin

Ministrul Apărării Naţionale - Corneliu Dobriţoiu

Ministrul Comunicaţiilor - Dan Nica

Ministrul Culturii şi Patrimoniului Cultural - Mircea Diaconu

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului - Eduard Hellvig

Ministrul Economiei - Daniel Chiţoiu

Ministrul Educaţiei - Corina Dumitrescu

Ministrul Finanţelor Publice - Florin Georgescu

Ministrul Justiţiei - Titus Corlăţean

Ministrul Industriilor - Iulian Iancu

Ministerul Internelor - Ioan Rus

Ministrul Mediului şi Pădurilor - Rovana Plumb

Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale - Mariana Câmpeanu

Ministrul Sănătăţii - Vasile Cepoi

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii - Ovidiu Silaghi

Ministru delegat pentru dialog social - Liviu Marian Pop

Ministru delegat pentru mediul de afaceri - Lucian Isar

Ministrul deegat pentru relaţia cu Parlamentul - Mircea Duşa

Ministrul delegat pentru strategii guvernamentale, transparenţă decizională şi relaţia cu societatea civilă - Victor Alistar