Tragedia petrecută luni în Munţii Apuseni, unde un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit, cu cinci medici la bord, se lasă cu demiteri. Premierul Victor Ponta a anunţat că secretarul de stat din Ministerul de Interne Constantin Chiper (PNL) va fi demis, iar şeful Executivului va cere înlocuirea directorului general şi a directorului de operaţiuni ROMATSA, dar şi a şefului STS, pentru deficienţe inacceptabile.

Ponta a precizat că solicitarea de schimbare a conducerii ROMATSA (Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian) va fi adresată, conform legii, Consiliului de Administraţie, iar cea de înlocuire a şefului Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS), Marcel Opriş, va fi înaintată în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).

În privinţa secretarului de stat Constantin Chiper (foto), membru PNL din 2005 şi fost director în Cancelaria fostului premier Tăriceanu la Compartimentul Analiză şi Planificare Politică, Ponta a explicat că acesta este responsabil pentru intervenţii în situaţii de urgenţă.

"Concluziile preliminare ale raportului pe care l-am solicitat privind modul în care instituţiile statului au intervenit după accidentul aviatic: au existat în operaţiunea de căutare şi salvare deficienţe inacceptabile pe care le consider ca provocând o indignare. Aceste lucruri necesită acţiuni foarte clare de îmbunătăţire a sistemului de intervenţie. La Ministerul de Interne, ROMATSA şi STS lucrurile au funcţionat inacceptabil de încet", a declarat Ponta.

Acestea sunt şi concluziile preliminare ale raportului privind modul în care reprezentanţii instituţiilor statului au intervenit după producerea accidentului aviatic, respectiv existenţa unor deficienţe inacceptabile, care necesită îmbunătăţirea sistemului de intervenţie.

"Consider că aceste responsabilităţi, la nivel de vârf, trebuie asumate, ca un semnal foarte clar că există o responsabilitate şi o nefuncţionare corespunzătoare şi că, în momente dificile, aceste instituţii trebuie să beneficieze la cel mai înalt nivel de oameni capabili să îşi asume responsabilităţi, să aibă autoritatea necesară pentru a lua măsuri şi implicarea necesară în aceste situaţii cu totul şi cu totul speciale", a afirmat Ponta.

Totodată, premierul a spus că este de părere că intervenţia de salvare a fost un eşec, dar se bucură că au fost salvate 5 vieţi.