După ce mii de români din diaspora nu au putut să voteze, chit că au stat ore în şir la coadă, premierul Victor Ponta a declarat, luni, că ministrul Afacerilor Externe garantează cu funcţia sa că la alegerile din turul doi toţi românii care vor dori să voteze o vor putea face. 

Totodată, Ponta a precizat că se vor lua măsuri ca declaraţia pe propria răspundere să poată fi descărcată de oameni şi să vină la secţiile de vot cu ea deja completată.

Premierul a precizat că prezenţa la vot în diaspora a fost mult mai mare decât la precedentele alegeri, iar aglomeraţiile au fost cauzate din cauza declaraţiei pe propria răspundere pe care fiecare român din străinătate trebuie să o completeze, ca să garanteze că nu a votat în alte părţi.

"Toate măsurile care vor fi decise mâine de BEC vor avea din punct de vedere financiar şi logistic sprijinul Guvernului. Din fondul de rezervă vom aloca toate sumele necasare pentru creştera numărului de cabine, a personalului de vot", a declarat Ponta. De asemenea, şeful Executivului i-a convocat la Bucureşti pe ambasadorii şi consulii din Franţa, Germania, Marea Britanie, Austria şi Republica Moldova.

Pentru al doilea tur de scrutin, MAE va da posibilitatea ca declaraţia pe propria răspundere să fie descărcată online.

"Domnul ministru şi echipa de conducere din MAE îmi garantează cu funcţiile lor că niciun cetăţean român care vrea să voteze nu va rămâne în afara secţiilor de vot. Pe 16 seara, dacă va exista un singur cetăţean român care nu poate vota, toată echipa de conducere îşi va asuma responsabilitatea", a spus Ponta.