Premierul Victor Ponta a anunţat că Guvernul nu poate renunţa la supraaccizarea carburanţilor, "pentru că, atunci, nu se mai închide bugetul".
"Asta i-au spus şi cei de la FMI preşedintelui: că nu se poate pentru că, atunci, nu se mai închide bugetul", a spus premierul, citat de Digi 24.
Luni, în cadrul unei întâlniri care a durat mai bine de două ore, premierul Victor Ponta şi reprezentanţii FMI au căutat soluţii pentru a acoperi gaura la buget în cazul în care preşedintele îşi va menţine poziţia şi această taxă nu se va aplica.
Printre variante se numără reducerea cheltuielilor şi o mai bună colectare a taxelor. Dar, vine şi o veste proastă. Pentru a putea strânge suficienţi bani la buget, autorităţile iau în calcul şi introducerea unor noi impozite.
Chiar dacă şi-a exprimat speranţa că misiunea FMI va fi un succes, Traian Băsescu a avertizat FMI că nu va fi de acord cu scrisoarea de intenţie dacă aceasta va include, din nou, acciza suplimentară pentru combustibil.
"Responsabilitatea este a Guvernului şi a dumneavoastră, dar o asemenea taxă nu va fi susţinută, public, de către mine, pentru că nu cred că aceasta este o soluţie rezonabilă. Nu blochez decizia dintre dumneavoastră şi Guvern, de data aceasta, dar nu îmi cereţi să semnez aceste negocieri!", a spus Traian Băsescu, pe 23 ianuarie, la întâlnirea cu reprezentanţii FMI.