La două ore după ce s-au închis urnele de vot din România, candidatul PSD Victor Ponta a avut o ieşire publică cel puţin surprinzătoare.

În condiţiile în care două din cele cinci sondaje electorale îl dau câştigător pe Ponta, alte două pe Iohannis, iar al cincilea îi declară egali, Ponta a ieşit public la ora 23.10 şi a declarat că l-a felicitat pe contracandidatul său.

"Poporul are întotdeauna dreptate. L-am sunat pe domnul Iohannis, l-am felicitat pentru victorie şi eu şi toţi colegii mei, cât timp vom fi în poziţii publice, ne vom face datoria faţă de ţară. În rest, am spus, poporul are întotdeauna dreptate şi e normal să fie aşa şi îmi doresc un singur lucru, ca să înţelegem că suntem o ţară democratică şi, aşa cum eu accept rezultatul, sper să-l accepte şi cei care vor să protesteze şi nu au de ce să protesteze", a spus Ponta.

Candidatul PSD n-a mai rămas în faţa jurnaliştilor pentru alte întrebări.

Ulterior, într-o intervenţie telefonică la Antena 3, Ponta a declarat că nu va demisiona din funcţia de premier.