Preşedintele PSD, Victor Ponta, a propus, pe blogul său, o alianţă politică, înregistrată juridic, între PSD şi PNL-PC, care să înceapă să funcţioneze la nivel politic şi parlamentar imediat după înscriere, iar la nivel local în maxim trei luni.

Programul acestei alianţe, intitulat "Agenda 2019", propune reinstaurarea mecanismelor democraţiei parlamentare, reformarea instituţiilor statului, refacerea sistemului economic al ţării, asigurarea fundamentelor statului social, depolitizarea administraţiei centrale şi locale de tip neelectiv, refacerea rolului şi prestigiului Parlamentului, depolitizarea justiţiei, reforma constituţională, implicarea României în deciziile UE, stabilirea listei de priorităţi naţionale, redimensionarea aparatului administrativ, asigurarea bunăstării cetăţeanului.

"Aceasta (alianţa, n.r.) va avea copreşedinţi pe preşedintele PSD şi pe preşedintele ACD; termenul de funcţionare al acestei alianţe va fi cel de îndeplinire a obiectivelor Agendei 2019", se mai arată în propunerea lui Ponta.

Totodată, Ponta prevede că PSD şi ACD vor forma două grupuri fundamentale de lucru, unul pentru reformă instituţională şi europeană şi altul pentru reformă socială, economică şi administrativă. Mai mult, membrii alianţei PSD-ACD va desemna candidaţi comuni pentru funcţiile de şef al statului, premier, preşedinţi ai Camerelor Parlamentului, primari de municipii reşedinţă de judeţ, şefi de CJ şi vor forma împreună un Guvern.

Ponta a mai spus că Agenda 2019 este deschisă oricărui partid democratic, formaţiune civică sau ONG care îşi asumă valorile şi obiectivele acesteia, însă "nu va exista nicio colaborare sau raport politic cu Traian Băsescu şi PDL, vinovaţi de situaţia actuală a României".

"Toate partidele şi formaţiunile politice care aderă la AGENDA 2019 se obligă să se consulte şi să acţioneze în comun în ceea ce priveşte votul pentru moţiuni simple şi de cenzură, acţiuni de suspendare a preşedintelui, învestire a guvernului, participarea la consultări cu instituţii naţionale şi europene, program de guvernare etc. AGENDA 2019 este deschisă către orice partid politic democratic, formaţiune civică sau ONG care îşi asumă valorile şi obiectivele acesteia şi poate contribui la realizarea lor; aderarea se va putea face doar prin acordul PSD şi ACD", afirmă Ponta.