Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Topliţa, că a cerut organizaţiei de Bucureşti să îl suspende din partid pe senatorul Cătălin Voicu, pe perioada cât este cercetat. "Dacă stenogramele sunt adevărate, eu mă despart total de acest mod de a gândi şi de face politică", a spus Ponta.

Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, să sesizeze Senatul în vederea încuviinţării arestării senatorului PSD Cătălin Voicu, acuzat de trafic de influenţă şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Cererea de arestare a unui senator se adresează de către ministrul Justiţiei preşedintelui Senatului, acesta o aduce la cunoştinţă în şedinţă publică, după care o trimite Comisiei juridice, raportul comisiei fiind trimis de BP plenului, care hotărăşte cu votul secret al majorităţii senatorilor. Voicu va fi audiat marţi de Comisia juridică în acest caz.

Nume de politicieni precum Gabriel Oprea, Ludovic Orban, Marian Vanghelie, Miron Mitrea, de magistraţi - Florin Costiniu, şi de oameni de afaceri - Costel Căşuneanu şi Marius Locic, apar în stenogramele din dosarul DNA prin care se cere arestarea senatorului PSD Cătălin Voicu.

Subiectele discuţiilor publicate vizează intervenţii pe lângă magistraţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justitie, intervenţii la IGP, intenţia senatorului Voicu de a fi devenit, în cazul în care Mircea Geoană ar fi câştigat prezidenţialele din 2009, ministru al Internelor, dorinţa acestuia privind arestarea lui Neculai Onţanu şi "întocmirea unor dosare" lui Gabriel Oprea.

Cătălin Voicu ar fi intervenit folosindu-şi influenţa asupra magistraţilor nu doar în cazurile lui Căşuneanu, Mazăre şi Locic, dar şi pentru Marian Oprişan, vicepreşedinta PSD Dolj Maria Schutz, judecaţi pentru corupţie, pentru soţia lui Miron Mitrea şi în cazul accidentului lui Ludovic Orban.

Voicu este considerat un apropiat al lui Marian Vanghelie, lider al PSD Bucureşti, al cărui nume apare în stenogramele din presă.

Citeşte pe aceeaşi temă şi: Pesedistul Voicu visa să aibă România în mână