Clubul orădean de biliard Blue Ball şi Federaţia Română de Biliard – Pool vor organiza în acest sfârşit de săptămână, sâmbătă, la Pool Club Oradea, de pe strada Mihail Kogălniceanu nr. 3, întrecerile etapei a V-a a zonei Ardealul de Nord din cadrul Campionatului Naţional.

Potrivit organizatorilor, vor participa concurenţi din judeţele Bihor, Satu Mare, Cluj, Sălaj, Bistriţa şi Mureş.

Regulamentul de joc va fi la bila 10, urmând a se juca după sistemul primul la 7, piramidă de 32 cu dublă eliminare până la primii 4, după care eliminare simplă.

De precizat că la final, primii cinci se vor califica în finala naţională, care va avea loc în luna noiembrie. Astfel, în acest moment lupta pentru locul al V-lea este cea mai strânsă.

După primele patru etape, clasamentul general al zonei Ardealul de Nord se prezintă astfel:

1. Cristian Ciucaş – 2875
2. Daniel Galgău – 2800
3. Gabor Olah – 2750
4. Ciprian Gîndac – 2600
5. Călin Laza – 2100
6. Traian Marinca – 2100
7. Tudor Garduli – 2100
8. Adrian Suciu -1900
9. Victor Poruţiu – 1850
10. Arnold Kristo – 1825