PNL plus PSD egal love. Acesta este mesajul transmis, joi, de preşedinţii celor două organizaţii judeţene, care au apărut pentru prima oară într-o conferinţă de presă comună, joi, la sediul PNL din bulevardul Magheru.

"Şi noi considerăm că această construcţie de dreapta se impune foarte ferm şi de îndată (...) Vizavi de Băsescu şi de Udrea, vreau să subliniez, acest demers de unificare a dreptei româneşti nu include cele două persoane!", a subliniat preşedintele PNL Bihor, Cornel Popa.

La rândul său, liderul PDL, Gavrilă Ghilea, a spus că şi în Bihor noul partid, indiferent cum se va numi, va fi unul puternic.

"La nivelul judeţului, fuziunea va rezulta o construcţie politică puternică. Ea va cuprinde 59 de primării care vor fi conduse de către partidul nostru, ceea ce este fără precedent în ultimii 24 ani. În multe primării se va depăşi cu mult cele două treimi de care are nevoie consiliul local pentru a lua decizii sensibile privind proiectele de hotărâri", a spus Ghilea.

Liderii celor două partide au recunoscut că, în unele locuri din judeţ, unde PNL şi PDL au fost în opoziţie, lucrurile nu vor funcţiona ca pe roate, însă au spus că vor găsi "soluţiile potrivite" pentru ca lucrurile să intre pe un făgaş normal.

"E posibil să apară greutăţi în unele unităţi administrative, nu se pune problema, au fost lupte politice şi poate au mai rămas ceva asperităţi, dar sunt convins că vom găsi soluţiile pentru rezolvarea acestora", a spus Ghilea.

Întrebat - pe de altă parte - cum va coabita cu PDL în condiţiile în care până nu de mult PNL era partener cu PSD în USL, Popa a spus doar că şi PDL a avut o perioadă în care a fost partener de alianţă cu social democraţii. "Ştiţi că aceeaşi experienţă a trăit-o şi cu PDL, tot cu aceiaşi social democraţi. Cine se frige cu Ponta suflă şi-n Iohannis", a spus Popa, adăugând că unirea partidelor lor "o să fie o naştere normală, nu cu forcepsul de data aceasta".

Culmea este că atât Popa cât şi Ghilea au fost, la rândul lor, în trecut exponenţi proeminenţi ai stângii locale, Cornel Popa fiind propus chiar candidat al acesteia la Primăria Oradea, iar Ghilea deţinând inclusiv funcţia de vicepreşedinte al PSD Bihor.