După ce o vară întreagă noul manager Florian Bodog i-a căutat în creştet directorului medical al Spitalului Judeţean, ca să îl demită pentru simplul motiv că e penelist, săptămâna trecută Cornel Popa a fost mazilit, în baza unui control ministerial. Deşi la început se zvonea că scaunul va fi ocupat de Dumitru Mohan, în funcţia vacantă a fost pus stomatologul Constantin Romanul.

Ce nu se ştie este că raidul ministerului i-a pus în cârcă lui Popa chestiuni care n-au nimic în comun cu atribuţiile funcţiei: că spitalul a dat prea multe tichete de masă medicilor şi asistentelor, că are pereţii coşcoviţi şi instalaţiile sanitare uzate, că nu s-a inventariat patrimoniul ca lumea, compartimentul de resurse umane e naşpa şi, culmea corupţiei, la control s-a descoperit o "fraudă" de 40 de lei la un contract de achiziţie.

Motiv pentru care e de presupus că Popa, de fapt, a fost "răspopit" nu pentru ce-a făcut, ci pentru ce n-a făcut, dar trebuiau să facă alţii. Şi nu într-un singur mandat, ci în două decenii...