Duminică, 15 ianuarie, se împlinesc 173 de ani de la naşterea Luceafărului literaturii române, poetul naţional Mihai Eminescu (1850 - 1889).
Aproape că nu există român care să nu poată aminti măcar titlul unei poezii create de bardul de la Ipoteşti. Prea puţini ştiu însă că geniul intangibil pe care îl admiră a fost înainte de toate un om, ca oricare altul, cu provocările, bucuriile şi durerile lui.
Îşi speria tatăl
În primii ani din viaţă petrecuţi la Ipoteşti, cel care avea să devină poetul naţional, era un copil poznaş. Mihai aduna şerpi din pădure, îi aducea lângă casă şi îşi chema tatăl să îi arate ce "păsări" a prins. Copilul se distra văzând reacţia de dezgust a tatălui său când vedea reptilele.
Ura matematica
Poetul naţional nu a suportat matematica. "N-ajunsesem nici la vârsta de douăzeci de ani să ştiu tabla pitagoreică, tocmai pentru că nu se pusese în joc judecata, ci memoria! Şi, deşi aveam o memorie fenomenală, numere nu puteam învăţa deloc pe de rost, întrucât îmi intrase în cap ideea că matematicile sunt ştiinţele cele mai grele de pe faţa pământului", citează criticul literar George Călinescu în volumul "Viaţa lui Mihai Eminescu".
A fost un bun sportiv
Mihai Eminescu era pasionat de fotbal, joc pe care l-a deprins de la Aron Pumnul, profesorul său de la Cernăuţi, în timpul adolescenţei.
La fel, poetul era un bun înotător, pasiune care i-a îmbunătăţit mult forma fizică din tinereţe.
Citea cu voce tare
Luceafărul literaturii române obişnuia să citească poeziile cu voce tare pentru a le savura melodicitatea.
Compunea plimbându-se prin cameră, declamând şi certându-se cu oricine l-ar fi întrerupt. Scriitorul Ioan Slavici a fost vădit afectat de obiceiurile acestuia în perioada în care au locuit împreună.
"Îi băteam în perete, el stingea lumânarea şi se liniştea, dar era de rea-credinţă şi nu se culca. Aprindea din nou lampa şi începea să bodogănească. Mă sculam atunci, mă duceam la el şi îl rugam să mă lase să dorm. Eu eram din ce în ce mai stăruitor şi el se făcea tot mai îndărătnic şi zicea că abuzez de afecţiunile lui şi-l terorizez", avea să scrie prozatorul ardelean.
Îi plăcea să fumeze
Viciul poetului a fost fumatul. "Eminescu nu bea mult. La un sfert de litru de vin sau la o halbă de bere era în stare să petreacă o noapte întreagă, dar, în schimb, lua mai multe cafele negre şi fuma mult", avea să consemneze în "Amintiri despre Eminescu", Teodor Ştefanelli, fost coleg la şcoala din Cernăuţi şi Universitatea din Viena.
Vorbea nouă limbi străine
Mihai Eminescu cunoştea nouă limbi străine.
Stăpânea limbile: germană, latină, greacă, italiană, franceză, turcă, spaniolă, albaneză şi sârbă. Între anii 1874 – 1875 acesta a fost profesor de germană la Institutul Academic din Iaşi.
A fost îndrăgostit de verişoara lui Caragiale
Poetul a fost îndrăgostit de verişoara lui I.L. Caragiale, Cleopatra Leca Poenaru, fiica pictorului Constantin Lecca, pe care a cunoscut-o la o serată literară.
Cleopatra locuia pe strada Cometa, străjuită de plopi, pe care poetul i-a numărat și amintit în poemul „Pe lângă plopii fără soț”.
A lăsat-o pe Veronica Micle însărcinată
Este un fapt cunoscut că iubirea vieţii lui Mihai Eminescu a fost Veronica Micle. Prea puţini ştiu, însă, că poetul şi muza sa au fost la un pas de a deveni părinţi. Însărcinată, Veronica a născut în 1879 un copil mort.
A vrut să se călugărească
În iunie 1883, când pe fondul degradării stării de sănătate a poetului Titu Maiorescu îi pregătea o nouă internare în spital, Mihai Eminescu a vrut să se călugărească. Acesta ar fi vrut să se aşeze la o mănăstire din Bucureşti, lucru care nu s-a mai întâmplat.
"Sunt năruit"
Mihai Eminescu s-a stins din viaţă pe 15 iunie 1889, la ora 4 dimineaţa, în Sanatoriul de Boli Mintale din Bucureşti. Slăbit, poetul i-a cerut medicului de gardă un pahar cu lapte după care s-a întins în pat. Ultimele sale cuvinte au fost "sunt năruit".