Clubul de fotbal AS Roma, vicecampioana Italiei, a activat opţiunea de a-l transfera definitiv pe jucătorul clubului FC Bihor, orădeanul Ionuţ Pop.
Născut în 1997, Ionuţ Pop evoluează pe postul de portar şi este produsul Centrului de Copii şi Juniori al clubului orădean. El a avut evoluţii foarte bune la grupele de juniori B şi A a clubului "roş-albastru", a devenit component al lotului naţional de juniori al României şi a fost cooptat apoi şi în lotul echipei de seniori de la FC Bihor, unde a prins de câteva ori şi lotul de 18.
În urmă cu un an, Ionuţ Pop a fost împrumutat la clubul din capitala Italiei, unde a evoluat pentru echipele de juniori ale clubului roman. În urma evoluţiilor avute, AS Roma a decis să-l transfere definitiv.
"E o reuşită deosebită atât pentru Ionuţ cât şi pentru FC Bihor. Ne bucurăm foarte mult pentru că el a confirmat aşteptările noastre şi a ajuns la un club de top din Europa. Îi dorim mult succes în viitor şi sper să-l vedem apărând în Champions League", a declarat preşedintele clubului FC Bihor, Şerban Morcan.
"Mă bucur foarte mult pentru Ionuţ şi pentru ceea ce a realizat până acum. Consider că merită să facă parte dintr-un club de calibrul lui AS Roma. A făcut eforturi şi sacrificii foarte mari şi multe, iar uneori nu era uşor de realizat, având în vedere că totuşi este un adolescent. Aş dori să mai evidenţiez în mod special sprijinul deosebit pe care l-a avut şi îl are din partea familiei din punct de vedere educaţional. Am toată convingerea că va progresa în continuare dacă va rămâne la fel de echilibrat şi motivat în ceea ce face. Ştiindu-l capabil de ceea ce poate, sper şi îi doresc să progreseze spre înalta performanţă cât mai repede", a spus, la rândul său, antrenorul Călin Cheregi, coordonatorul Centrului de Copii şi Juniori al clubului FC Bihor.