Conducerile cluburilor FC Bihor şi Panionios Atena au ajuns la un acord în ceea ce priveşte împrumutul portarului Pogacsics Krisztian la echipa elenă de primă divizie, pe o perioadă de 6 luni.

Pogacsics şi mijlocaşul Selagea s-au aflat în probe în luna decembrie la echipa din campionatul Greciei, dar contrar zvonurilor din presa centrală cum că Selagea va fi transferat în campionatul elen, cel preferat de greci a fost goalkeeperul orădenilor.

Potrivit oficialilor orădeni, s-au purtat discuţii şi pentru Ciprian Selagea, dar părţile nu au ajuns la un acord.

După cele 6 luni de împrumut, conducătorii de la Panionios vor putea trata transferarea jucătorului Pogacsics.

Pe de altă parte, după ce la primele antrenamente din noul an au fost prezenţi peste 40 de jucători, încet, încet antrenorul Stelian Farcău a triat din ei, renunţând la marea majoritate dintre cei veniţi în probe. În schimb, conducerea clubului orădean a adus alţi fotbalişti care şi-ar dori să evolueze în retur. Printre ei se numără şi doi jucători de culoare din Zambia, care au fost propuşi echipei Dinamo Bucureşti de selecţionerul acestei ţări, italianul Dario Bonetti.

Rodrick Kabwe (19 ani, mijlocaş) şi Lewis Macha (19 ani, atacant), ambii internaţionali zambieni under 23, au ajuns la FC Bihor după ce bucureştenii au renunţat la ei şi speră să întărească compartimentul ofensiv. În afară de cei doi fotbalişti de culoare, stafful FC Bihor testează în aceste zile alţi doi jucători, Adrian Hadăr (22 de ani, atacant, Arieşul Turda) şi Dănuţ Sorlea (19 ani, mijlocaş, Avântul Reghin).

Aceştia sunt testaţi în aceste zile de staff-ul tehnic al "roş-albaştrilor", iar la sfârşitul săptămânii este preconizată o partidă şcoală, unde vor putea fi văzuţi cum se descurcă şi în joc

Într-o altă ordine de idei, jucătorul de bandă stângă Diarra s-a aflat în probe la Gaz Metan Mediaş, unde echipa de primă ligă caută înlocuitor pentru Pârvulescu, plecat la Steaua, însă jucătorul FC Bihorului s-a accidentat şi a ratat plecarea în cantonament cu echipa lui Cristian Pustai, el revenind la Oradea.