Liderii europeni au decis joi seara, la summit-ul organizat la Bruxelles, că pot începe negocierile privind aderarea Ucrainei și Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Decizia a fost luată în Consiliul European, în absența premierului maghiar Viktor Orbán, care a ieșit din sală înainte de vot.

„Consiliul European a decis să deschidă negocierile pentru aderare cu Ucraina și Moldova și a acordat statutul de candidat Georgiei. (...) Un semnal clar de speranță pentru cetățenii acestor țări și pentru continentul nostru”, a transmis, pe Twitter, președintele Consiliului, Charles Michel. 

„O decizie proastă”

Viktor Orbán nu și-a folosit dreptul de veto, cum avertizase că ar face, dar a transmis ulterior că aderarea Ucrainei este o „decizie proastă”, la care Ungaria nu vrea să ia parte. Potrivit Politico.eu, Orbán a ieșit din sală tocmai pentru a permite ca hotărârea să fie luată cu unanimitate de voturi. Prim-ministrul Sloveniei, Robert Golob, a declarat pentru aceeași sursă că liderul de la Budapesta nu a primit nimic în schimb din partea liderilor europeni pentru a nu se opune la vot. 

Joi seara, Viktor Orbán a publicat o declarație pe Facebook, subliniind că „aderarea Ucrainei la UE este o decizie proastă. Ungaria nu vrea să participe la această decizie proastă!”. 

Conform Spotmedia.ro, Orbán și-a reiterat totodată poziția potrivit căreia Ucraina nu îndeplinește condițiile necesare pentru a începe discuțiile de aderare la UE. „Ungaria nu își modifică poziția”, a spus el, adăugând că celelalte 26 de state membre au insistat să facă pasul acesta de deschidere a negocierilor cu Kievul și, drept urmare, Ungaria a hotărât că cele 26 pot merge pe propria lor cale, în timp ce Ungaria rămâne departe de decizie, aşadar practic s-a abţinut.

Bucurie la Chișinău și Kiev

Atât președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, cât și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și-au exprimat bucuria, după luarea acestei decizii.

„Dragi moldoveni, felicitări! Decizia de azi de a deschide negocierile pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană este victoria noastră a tuturor. Uniunea Europeană a zis „da” pentru țara noastră, a zis „da” pentru viitorul nostru european. Este o pagină nouă în istoria noastră. Acum doi ani, nimeni nu-și imagina că în 2023 Comisia Europeană va propune deschiderea negocierilor de aderare cu Republica Moldova. Succesul de azi este meritul întregii societăți – al tuturor celor care aleg democrația și prosperitatea, care muncesc cu perseverență și răbdare, care au ieșit la vot, au protestat pentru libertate și nu au încetat niciodată să creadă că Moldova merită mai mult. Suntem europeni și acest lucru este recunoscut de întreaga UE”, a scris Maia Sandu pe Facebook.

Zelenski a transmis: „Aceasta este o victorie pentru Ucraina. O victorie pentru toată Europa. O victorie care motivează, inspiră și întărește”, a scris el pe X.  „Îi felicit pe toți ucrainenii în această zi. De asemenea, felicit Moldova și personal pe Maia Sandu. Istoria este făcută de cei care nu obosesc să lupte pentru libertate”, a adăugat liderul de la Kiev.

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!