Reprezentanţii Aeroportului Internaţional Oradea au semnat, marţi, contractul pentru proiectarea şi execuţia celui de-al doilea terminal al aeroportului în valoare de 22 milioane lei. Potrivit documentului, lucrările trebuie executate de câştigătorul licitaţiei - asocierea UTI Grup SA şi Eldiclau SRL - în 12 luni.

Execuţia proiectului va putea începe după depunerea garanţiei. "Potrivit autorităţilor judeţene, decontarea lucrărilor se va face după un grafic de eşalonare. Pentru anul acesta a fost alocată suma de 10 miilioane lei, din care 8 milioane lei fonduri guvernamentale. Cota proprie este acoperită dintr-un credit pe care îl va contracta Aeroportul Internaţional Oradea", se arată într-un comunicat transmis, marţi, de Consiliul Judeţean Bihor.

Conform proiectului "Construire, extindere şi modernizare terminale de pasageri la Aeroportul Oradea", urmează să se construiască o clădire cu suprafaţa de 2.925 mp, capabilă să găzduiască aproximativ 600 de pasageri în acelaşi timp.

Contractul presupune şi amenajarea terminalului vechi, care va prelua doar pasagerii care se vor îmbarca pentru cursele internaţionale.

Constructorul va amenaja şi o parcare nouă, cu 128 locuri pentru autoturisme, 3 locuri autocare, 6 locuri staţionare autobuze, 5 locuri parcare autoturisme persoane cu mobilitate redusă şi 14 locuri pentru taximetre. Lucrarea s-a adjudecat la valoarea de 21.796.000 lei.