Copiii din Oradea sunt invitați să descopere tradițiile românești ale iubirii într-un mod creativ și interactiv, prin activități speciale dedicate sărbătorii de Dragobete, în perioada 10-13 februarie, la Muzeul Memorial „Iosif Vulcan”.

Atelierul de educație muzeală „Povestea lui Dragobete pe înțelesul celor mici” este dedicat elevilor din învățământ primar, gimanzial și liceal.

„Copiii vor descoperi povestea lui Dragobete, poveștile unor cupluri celebre din istorie, vor crea mici daruri, inspirate din simbolurile iubirii și ale primăverii, și vor explora frumusețea obiceiurilor românești de altădată”, se arată într-un comunicat de presă al Muzeului Țării Crișurilor.

Participarea este posibilă atât individual, cât și în grup, iar activitățile se vor desfășura în perioada 10-13 februarie, între orele 10.00-11.30.

Înscrierile se fac telefonic, de luni până vineri între orele 9.00-17.00, la numărul 0742 054 686, persoana de contact fiind Lavinia Ungureanu, muzeograf la secția Științele Naturii și Muzee Memoriale.

Taxa de participare este de 20 lei/elev, sumă care include atât participarea la ateliere, cât și vizitarea muzeului.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!